Iohannis vrea să scape de UDMR de la guvernare? Ion Cristoiu explică declarațiile președintelui

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că ultimatumul public dat UDMR de preşedintele Klaus Iohannis pentru clarificarea poziţiei faţă de discursul premierului ungar, Viktor Orban la Tuşnad, arată că şeful statului vrea ca formaţiunea lui Kelemen Hunor să plece de la guvernare, iar dacă acest lucru s-ar întâmpla, coaliţia de guvernământ se va rupe.

“Răspunsul lui Klaus Iohannis este un răspuns care arată că el vrea ca UDMR să plece de la guvernare. Şi o să vă spun şi de ce. La o asemenea întrebare, se putea răspunde în o mie şi unu de feluri. El răspunde dând un fel de somaţie publică UDMR. El spune că liderii UDMR au fost la Şcoala de vară de la Tuşnad, că l-au aplaudat pe Viktor Orban, şi după asta au spus că nu au văzut nimic rău în acea parte din discursul lui, discurs acuzat de liderii europeni şi de politicienii noştri. Şi a spus în acest context că UDMR-ului trebuie să i se ceară de către partenerii de guvernare, adică de PNL, partidul lui, să-şi clarifice poziţia: e cu Orban sau împotriva lui Orban? Şi culmea este că la un moment dat, când şi-a amintit şi el că e o coaliţie de guvernare care îi dă lui stabilitate, a zis asta nu înseamnă că trebuie să fie criză politică. Cum să nu fie?”, a afirmat publicistul vineri seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Smart Tv.

Ion Cristoiu spune că reacţia UDMR, care nu şi-a reevaluat poziţia faţă de discursul premierului ungar, era previzibilă, având în vedere că electoratul său este pro-Orban, iar o eventuală disociere ar însemna să-şi ia adio de la Parlament la viitoarele alegeri.

“Când faci o asemenea cerere trebuie să ştii că nu poţi să pui UDMR să-şi înjure mama. Pentru că în momentul în care liderii UDMR s-ar disocia de Viktor Orban ar fi trei elemente dezastruoase pentru ei. Unu, ar fi nişte bravi români pentru că anterior au apreciat discursul, iar să revină nu e în firea lor.

2. Viktor Orban are o popularitate în rândul electoratului maghiar din Ardeal uriaşă. A-l critica pe Viktor Orban înseamnă dezamăgirea propriului electorat. Poate să-şi ia adio la alegeri.

3. Până la urmă, premierul Ungariei este preşedintele UDMR, ei sunt ajutaţi. Dar chiar dacă nu ar fi aşa, acel discurs nu a fost niciun derapaj şi niciun delir. A fost un discurs care a vizat electoratul maghiar, dar şi cel din Ungaria, pentru că inclusiv acel derapaj, cu rasa mixtă, ţinea de campania lui electorală, şi după părerea mea, şi a unei părţi a românilor care îi împărtăşesc opiniile. O parte a electoratului românesc, mai ales pesedist, a fost încântat de ce a zis el, despre declinul Occidentului, o parte din acest electorat nu e aşa de încântat de acest război. Şi-atunci, o primă fază s-a consumat. Anume, la somaţia publică a lui Klaus Iohannis, ca liderii UDMR să-şi reevalueze poziţia, UDMR, gata”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că vom şti deznodământul ultimatumului adresat UDMR de Iohannis în funcţie de reacţia PNL.

“Vom vedea cum se va încheia acest ultimatum. Deocamdată avem declaraţii. Deja o serie de oameni, cum este Alexandru Muraru, care este clar omul Cotroceniul, ca şi frate-său… nu aş lua în serios declaraţia Alinei Gorghiu care are un interes că, dacă se rupe coaliţia, nu mai este ea preşedintele Senatului. Trebuie să vedem până luni cine din PNL insistă pentru că din acest moment mingea e la PNL. Dacă Iohannis vrea chiar el să-i dea afară, are oameni, îi activează. Şi Ciucă, e preşedintele PNL, aţi uitat?”, a mai spus publicistul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed