ION ȚIRIAC, gata să se implice într-o afacere așteptată de foarte mulți români

Ionuț Negoiță chiar este pregătit să renunțe la pachetul de acțiuni de la Dinamo, iar omul de afaceri a dezvăluit o variantă spectaculoasă pentru fanii din Ștefan cel Mare. Acesta vrea să îi cedeze gratis acțiunile miliardarului Ion Țiriac.

 

”Domnul Țiriac este un dinamovist pursânge. Are o expertiză sportivă de necontestat, a organizat și organizează turnee la cel mai înalt nivel, are o avere considerabilă, prin urmare cred că este cea mai bună soluție pentru Dinamo.

 

Și îmi exprim disponibilitatea fermă de a-i ceda gratuit pachetul majoritar de acțiuni la Dinamo. Cu o minimă condiție, anume aceea de a realiza investiții în club prin care să readucă Dinamo acolo unde îi este locul, să facă performanță. În condițiile in care îl cedez gratuit, cred că este o afacere extrem de bună pentru dânsul și sper sa accepte și să reușească sa readucă Dinamo acolo unde ii este locul”, a spus Ionuț Negoiță, pentru Gazetă.

 

Ion Țiriac este fanul lui Dinamo, dar asta nu l-a împiedicat să ironizeze clubul din Ștefan cel Mare, pe Arena Națională, atunci când Simona Halep și-a prezentat trofeul câștigat la Wimbledon. Totuși, miliardarul a susținut de mai multe ori că nu se pricepe la fotbal și că nu e tentat să investească în sportul ”rege”.

 

„Într-un joc de tenis, cum se spune pe englezeşte, într-un game, 30-0 sau 0-30 este cel mai important scor. Ca 2-0 la fotbal. Bine, încă n-a fost 30-0 la fotbal, dar aşa cum se duce Dinamo, poate iese. Îmi poare rău, e echipa mea. Să ne întoarcem la tenis”, a spus Țiriac.

 

Articolul integral pe DIGI24

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed