Ionuţ Stroe spune că premierul Ciucă va prezenta miercuri proiectul de Ordonanţă privind măsurile din energie: Există un principiu pe baza căruia ar trebui să fie o taxare a tuturor intermediarilor de pe piaţa de energie, există un acord pe acest lucru

”Există în momentul de faţă un acord de principiu pentru proiectul de Ordonanţă care urmează să fie avansat foarte probabil în şedinţa de Guvern de mâine. Există nişte reguli definite foarte clare, nişte principii care vor guverna şi pe baza cărora s-a construit acest act normativ”, a spus Stroe.

El a precizat că proiectul va fi avansat public, mâine, de către premierul Nicolae Ciucă.

”Acolo sunt lucruri pe care noi liberalii le-am considerat a fi oportune şi bine de continuat, în sensul menţinerii plafonării, ca şi principiu pe baza căruia statul trebuie să facă un efort suplimentar, pentru a nu transfera această povară a creşterii preţurilor în buzunarele consumatorilor sau a companiilor”, a arătat purtătorul de cuvânt al PNL.

El a precizat că există, la fel, definit şi ţin foarte mult la preţurile care trebuie să fie fixate, să continue la aceeaşi valoare ca şi cele de până acum, apropo de ce s-a stabilit în ordonanţa 27.

”Există un principiu pe baza căruia ar trebui să fie o taxare a tuturor intermediarilor de pe piaţa de energie, pentru că, dacă din punct de vedere legal nu sunt probleme, din punctul de vedere al moralităţii este absolut normal ca acest efort să fie susţinut de întreg lanţul de producători, intermediari şi consumatori. Există un acord şi pe acest lucru. Varianta finală o vom avea mâine, probabil că o şi anticipaţi, vă pot confirma că în momentul de faţă suntem pe ultima sută de metri”, a mai afirmat Stroe.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed