ÎPS Teodosie, după ridicarea restricțiilor: E bine ca am scăpat!

La finalul unei slujbe de sfințire a unei biserici din Vaslui, ÎPS Teodosie a vorbit despre ridicarea restricțiilor şi a transmis un mesaj autorităților.

„Iată, o zi aleasă. E bine că am scăpat că era o exagerare. Să cultivăm frică nu este bine. Eu știu câti oameni nu mai vor să mai iasă din casă de frică. E bine că s-a sfârșit această perioadă, să-și remonteze oamenii sufletele, să trăiască libertatea, bucuria, să trăiască dragostea, să poată să se întâlnească, nu să se înstrăineze. Frica ne îmbolnăvește și ne înstrăinează. Eu mereu am vorbit cu autoritățile de la București. I-am invitat și la Peștera Sfântului Andrei, chiar dacă atunci, chipurile, nu era voie. Eu cinstesc autoritățile. Îi rog pe toți cei care ne conduc să ne iubească mai mult, să ne dea libertate, să dea voie la oameni să muncească și bisericile să nu mai fie închise niciodată”, a trasmis Înalt Preasfințitul Teodosie.

2.000 de oameni au participat la slujbă

Aproximativ 2.000 de oameni s-au înghesuit duminică dimineaţă, la Vaslui, la o slujbă oficiată de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, invitat să sfinţească biserica Sfinţii Constantin şi Elena.

Marea parte a celor prezenți nu au purtat mască de protecție

Credincioşii au uitat de pandemie şi au umplut curtea bisericii, mulţi fără mască şi fără a respecta distanţarea socială, impusă de legislaţie.

Citește și: Asistența socială, regândită de guvern. Se pregătesc noi servicii pentru familiile vulnerabile

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed