Isărescu, întrebat dacă poate fi mai rău de atât în cazul scumpirilor: Da, există mai rău de atât/ România a avut şi inflaţie de 200 – 300%, deci mai rău poate să fie/ Nu ne jucăm cu inflaţia, este o boală foarte periculoasă

Isărescu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă, în cazul scumpirilor, se poate să fie mai rău decât este în prezent. 

“Da, există mai rău de atât, să nu se îndeplinească această prognoză. Bineînţeles că există. (…) România a avut şi inflaţie de 200 – 300%, deci mai rău poate să fie, bineînţeles. Nu ne jucăm cu inflaţia, este o boală foarte periculoasă. Noi zicem că o aducem sub control”, a afirmat Guvernatorul BNR.

Întrebat dacă va veni cea mai grea iarnă din istorie pentru români, Mugur Isărescu a răspuns: “Depinde. Nu avem o viziune neagră asupra viitorului. Avem resurse. Guvernul a dat toate asigurările că stocurile de gaz sunt undeva în apropierea nivelului necesar. Noi ne facem datoria aici să dăm inflaţia în jos şi cu ajutorul dumneavoastră, contează foarte mult şi atmosfera, şi Guvernul îşi va face datoria. Conlucrăm cu Guvernul şi vrem să conlucrăm şi cu dumneavoastră să mărim încrederea în economie şi în viitorul acestei ţări, să trecem şi peste iarna asta. Deocamdată trebuie să trecem peste toamnă”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed