Isărescu: Tot văd că se discută despre debitori, despre deponenţi, despre cei care strâng cureaua, au economisit, nu trebuie cel puţin să discutăm? Sunt sigur că o să ducem dobânzile la depozite serios în sus

Mugur Isărescu a declarat, joi, în prezentarea raportului privind inflaţia pe trimestrul 1 din 2022, că de câţiva ani cei care fac economii au fost penalizaţi. 

 

„BNR utilizează instrumentele, nu toate instrumentele pentru că probabil că mai avem în teşcherea ceva pe care nu trebuie să-l spunem publicului, nu, câteva elemente secundare, nu principale de politică monetară. Ne gândim şi la deponenţi, la cei care fac economisiri. Câţiva ani buni au fost penalizaţi. Inflaţia e mai mare decât rata dobânzii. Nu e normal. Normal este ca deponentul să ia ceva, un 1 la sută, rata la depozite să fie mai mare decât inflaţia. Nu se poate face dintr-o dată. Nu aveam cum să mergem cu inflaţie, atunci aşteptăm să vină inflaţia în jos, dobânzile în sus, să ne întâlnim undeva, să zicem, la 5%. Mai vedem. Sunt multe necunoscute”, a explicat Mugur Isărescu. 

 

El consideră că băncile trebuie să îşi recompenseze corect clienţii. 

 

„Vreau să vă spun că din informaţiile mele sunt bănci care dau dobânzi pentru clienţii speciali, într-adevăr cei cu sume mari, inclusiv întreprinderi de stat, importante, dau peste ROBOR ratele de dobândă. Atenţie de ce. Sunt 14 milioane de deponenţi. Într-adevăr, Florin Georgescu are dreptate, unele conturi sunt mai degrabă ca să-şi primească pensia acolo, nu au sume mari. E o polarizare relativă. Sunt totuşi 14 milioane.  Tot văd că se discută despre debitori, despre deponenţi, despre cei care strâng cureaua, au economisit, nu trebuie să, cel puţin să discutăm? Sunt sigur că o să ducem dobânzile la depozite serios în sus”, a precizat Isărescu.

 

El a prezentat şi o situaţie a românilor care au credite. 

 

„Acum o discuţie scurtă şi despre debitori. Se jeleşte puternic şi e total neplăcut să-ţi crească ratele. Dar să vedem în primul rând câţi sunt. În total, sunt vreo două milioane, dintre care un milion jumate sunt cu credite de consum, 73% dintre ei. Conform datelor noastre, au o rată fixă de dobândă, deci nu sunt influenţaţi de ROBOR. Prima Casă. Îi considerăm cu regim special, sunt influenţaţi, dar sunt şi cu regim special, cu un împrumut special. Creditul ipotecar standard – 32 la sută din 350.000 au o rată variabilă ROBOR, 40 la sută sunt conectaţi la IRCC şi 28 la sută cu o rată de dobândă fixă. Bineînţeles că trebuie să te gândeşti şi la ei, nu e cazul să îi bruschezi. Ne-am uitat şi la ei, eu, cel puţin, nu toţi colegii şi nu toţi din stafful Băncii Naţionale”, a adăugat guvernatorul BNR. 

 

El a mai transmis că inflaţia este o boală extrem de perversă, care poate apărea şi sub forme subversive.

 

„Dar când ai efectele secundare cum s-a întâmplat cu creditul în franci elveţieni şi ştii că asta poate să ducă la o slăbire şi a credibilităţii Băncii Centrale şi a politicii monetare în viitor, nu poţi să nu iei în seamă. Inflaţia este cea mai importantă, numai la ea trebuie să vă uitaţi. Nu. Inflaţia este o boală extrem de perversă, are mulţi determinanţi, dacă nu eşti atent apare şi sub forme subversive. Deci ne uităm şi la ei. Dar o să vedeţi cam care este amploarea fenomenului că tot se repetă despre marea tragedie cu ROBOR-ul”, a mai afirmat Isărescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed