Iulian Iancu: Există o ofertă pentru procesarea ţiţeiului la Arpechim

„Cea mai credibilă soluţie este un contract de procesare a ţiţeiului pe această platformă, astfel revitalizând şi rafinarea şi partea de petrochimie şi nefiind obligat un agent român să facă acest efort. Deocamdată, rămâne confidenţial cine ar putea fi contractantul, pentru a nu expune interesele celor care au făcut deja oferte pentru procesare. Dar există o ofertă acum pentru procesarea ţiţeiului”, a declarat Iancu la finalul întâlnirii de la Piteşti a reprezentanţilor Petrom cu parlamentari şi oficialităţi din judeţele Argeş şi Vâlcea.

 

„Următorul pas este o analiză foarte atentă a acestor concluzii împreună cu ministrul economiei, după care analiza se mută la nivelul premierului, pentru ca Guvernul să aibă toate argumentele şi soluţiile pentru a revitaliza şi relansa acest lanţ economic atât de important”, a adăugat parlamentarul.

 

Iulian Iancu a menţionat faptul că în următoarele şase luni „nu se poate întreprinde nicio acţiune concretă de dezafectare a unei instalaţii pe platformă”, timp în care statul român, în calitate de acţionar minoritar, va contesta în instanţă decizia de închidere a rafinăriei Arpechim.

 

Oficialităţile din judeţele Argeş şi Vâlcea au analizat joi, la Piteşti, împreună cu reprezentanţii Petrom, soluţiile de salvare a rafinăriei Arpechim, care ar urma să fie închisă definitiv, conform unei decizii anunţate de companie. La discuţii au participat reprezentanţi ai Ministerelor Muncii şi Economiei, parlamentari de Argeş şi Vâlcea, reprezentanţi ai administraţiilor locale din cele două judeţe, precum şi ai companiei Oltchim din Râmnicu Vâlcea, care deţine activitatea de petrochimie de pe platforma Arpechim.

 

Consiliul de Supraveghere al Petrom a decis pe 24 martie închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim de la Piteşti. Aproape 700 de salariaţi ar urma să fie disponibilizaţi ca urmare a acestei decizii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed