AcasăEconomieJoe Biden, în favoarea aderării Uniunii Africane la G20

Joe Biden, în favoarea aderării Uniunii Africane la G20

Şeful statului american urmează să facă acest anunţ în cadrul unui summit Statele Unite-Africa, care urmează să se desfăşoare timp de trei zile, începând de marţi, la Washington, în cursul căruia administraţia Biden urmează să-şi exprime intenţia de a se apropia de continentul african, pe care China şi Rusia îşi cultivă influenţa.

”Este timpul ca Africa să aibă mandate permanente la masa organizaţiilor şi iniţiativelor internţaionale”, subliniază directorul executiv însărcinat cu Afaceri Africane în Consiliul Securităţii Naţionale (NSC) al Casei Albe, Judd Devermont.

”Avem nevoie de mai multe voci africane în conversaţiile internţaionale cu privire la economia mondială, democraţie şi guvernanţă, modificările climatice, sănătate şi securitate”, adaugă el.

Judd Devermont anunţă că Statele Unite vor discuta despre rolul UA cu India, care prezidează G20 în 2023.

Africa de Sud este, în prezent, singura ţară africană care face parte din G20, înfiinţat în forma actuală în timpul crizei financiare din 2008.

Joe Biden a susţinit, în timpul Adunării Generale a ONU, în septembrie, revendicarea unor mandate permanente în cadrul Consiliului de Securitate al ONU ale Africii şi Americii Latine şi a reiterat susţinerea Statelor Unite a Japoniei şi Indiei.

Administraţia sa a susţinut, mai larg, rolul diplomatic al Uniunii Africane pe continentul african şi a cultivat relaţii amicale cu actualul preşedinte al UA. preşedintele Senegalului, Macky Sall, care urmează să fie prezent la Washington, săptămâna viitoare, la summit.

Indonezia, care a găzduit summitul G20 în noiembrie, l-a invitat pe Macky Sall la reuniune, pe Insula Bali.

Ultimele Articole