JUMĂTATE de țară este amenințată de furtuni! Fenomenele periculoase anunțate

Potrivit meteorologilor, fenomenele periculoase se vor înregistra, până luni seară la ora 23.00, scrie News.ro.

 

”Pe parcursul zilei de luni, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Oltenia, Maramureş şi zona de munte. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină”, anunţă metorologii.

 

Potrivit acestora, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

 

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice, mai ales vijelii, se vor semnala pe spaţii mici şi în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

 

Avertizarea actualizată a meteorologilor vizează 23 de judeţe, faţă de 25 cât au fost iniţial. Sunt vizate de codul galben judeţele Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara.

 

De asemenea, luni este în vigoare o avertizare cod galben de inundaţii, valabilă în bazine hidrografice din 11 judeţe.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed