Justiţia columbiană autorizează reactivarea partidului FARC

Această decizie a Consiliului de Stat, cea mai înaltă instanţă a justiţiei administrative a ţării, permite astfel partidului – creat în urmă cu 30 de ani de rebeliunea marxistă a Forţelor Armate Revoluţionare ale Columbiei (FARC) – să-şi prezinte proprii candidaţi la alegerile prezidenţiale şi legislative din 2014.

 

Reactivarea UP intervine într-un moment în care guvernul conservator al preşedintelui Juan Manuel Santos şi FARC negociază tocmai participarea foştilor combatanţi ai gherilei la viaţa politică în cadrul convorbirilor de pace în curs de şase luni în Cuba.

 

Această formaţiune politică fusese lansată de rebeliune în cursul primei tentative de negociere a păcii, propusă de preşedintele Belisario Betancur (1982-1986).

 

Dar dialogul a eşuat în final din cauza unui val de asasinate a peste 3.000 de membri şi simpatizanţi ai UP, între care un candidat la prezidenţiale, Jaime Pardo, ucis în 1987. Aceste crime sunt atribuite în mare parte miliţiilor paramilitare de extremă dreaptă, create în acea perioadă pentru a lupta împotriva gherilelor şi demobilizate oficial în 2006.

 

‘Ei erau victime ale unui proces de exterminare. Conducătorii şi militanţii săi erau asasinaţi sau dispăreau. De aceea, ei nu au putut să participe la viaţa politică’, a declarat Alfonso Vargas, preşedintele Consiliului de Stat, pentru a justifica reactivarea partidului în pofida slabelor sale rezultate electorale.

 

Actualul şef al delegaţiei FARC pentru negocierile de pace, Ivan Marquez, numărul doi al gherilei, fusese ales el însuşi deputat al UP la sfârşitul anilor ’80, înainte de a intra în clandestinitate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed