Kelemen Hunor, despre liderul PNL: Are mai multe probleme; Nu va da jos PSD băgând cuţite în noi

„Nu va câştiga nimic. Nu va da jos PSD băgând cuţite în noi”, a afirmat Kelemen Hunor pentru Europa FM.

 

Liderul Uniunii susține că Orban „are mai multe probleme, dar are o problemă de aritmetică” făcând referire la afirmaţia acestuia potrivit căreia fără voturile UDMR Guvernul Dăncilă nu ar fi trecut în Parlament.

 

„Dacă adunăm toate voturile, se vede că fără voturile noastre ar fi trecut acest Cabinet, pe de-o parte, pe de altă parte, eu aşa ţin mine şi trebuie verificat dacă greşesc sau nu că acest Cabinet a primit mai multe voturi decât Cabinetul Grindeanu şi Guvernul Tudose”, a spus Kelemen.

 

Mai mult,  Kelemen a susţinut că este posibil ca Executivul să fi fost votat şi de parlamentari liberali.
 

„Înseamnă că au votat şi de la PNL, că altfel nu iese, pentru că ăştia nu s-au înmulţit prin divizare, pesediştii, cineva a mai dat câteva voturi”, a susținut Kelemen Hunor.

 

 

El a ținut să sublinieze că Orban nu avea niciun plan în cazul în care Cabinetului Dăncilă nu ar fi trecut de Parlament, lucru pe care l-a dezaprobat total.
„Eu am zis: OK, hai să zicem că pică Guvernul Dăncilă. Ce urmează? Păi nu ştim, vorbim după aceea. Am spus: Nu se poate. Deci, după 27 de ani, eu nu accept. Dacă vrem să construim ceva, atunci începem discuţiile cu săptămâni, cu luni înainte, stabilim ce e de făcut, fiindcă altfel nu se poate, înainte de vot să îmi spui că nu ştiu ce vreau să fac după, dar să fii de acord cu mine şi apoi vedem ce facem, nu se poate, indiferent de cine este vorba”, a spus preşedintele UDMR și a precizat că nu există dialog între partidele din Opoziţie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed