Kiril Boshov, CEO Euroins: Euroins Romania vrea să-şi reducă cota de pe segmentul RCA şi ţinteşte noi pieţe. Eurohold anunţă că va continua investiţiile în România şi Bulgaria

Reporter: În contextul crizei economice şi sanitare, cât de atractivă este România pentru grupul de investiţii Eurohold?

Kiril Boshov: România este primul loc în care grupul Eurohold a făcut investiţii internaţionale. Investim în România încă din 2007, astfel că de 13 ani, România a devenit una dintre cele mai importante ţări pentru extinderea noastră la nivel internaţional. O dovadă a importanţei României o reprezintă sumele semnificative pe care le aducem aici. De când am intrat în România, investiţiile noastre au depăşit 120 de milioane de euro. Euroins România este cea mai mare companie de asigurări din cele 11 ţări în care este prezentă Euroins Insurance Group.

Reporter: În acest context, pregătiţi noi investiţii în România? De ce depind aceste investiţii?

Kiril Boshov: Modelul grupului Eurohold este balanţa dintre creştere organică şi achiziţii. În ultimii 10 ani, Euroins Insurance Group a devenit un pilon de consolidare a pieţei asigurărilor din regiune şi dorim să continuăm această strategie de investiţii şi în România. Momentan, planurile noastre în România se concentrează pe consolidarea operaţiunilor Euroins România în toate ariile importante pentru clienţii noştri, anume digitalizarea serviciilor, îmbunătăţirea experienţei clienţilor şi a părţilor vătămate, precum şi oferirea de noi produse în zona RCA. 

Reporter: Până acum, Eurohold a activat în asigurări, leasing, vânzări de maşini, gestionarea activelor şi operaţiuni de investiţii. Ia în calcul Eurohold şi alte domenii de activitate?

Kiril Boshov: În continuare, strategia Eurohold este de a ne concentra investiţiile în cele mai importante sectoare ale grupului, asigurările şi gestionarea activelor. Consider că astăzi, fiecare companie trebuie să fie tot mai concentrată pe activitatea sa principală. Ca parte a acestei strategii, suntem în discuţii pentru cesionarea unor părţi ale activiţiăţii de business pe care le considerăm non-esenţiale, precum vânzările de maşini şi leasingul. În paralel cu această activitate, grupul nostru din Bulgaria se află în faza finală a achiziţie de active CEZ Bulgaria. Este o tranzacţie mare, de peste 500 de milioane de euro, pentru care Eurohold este susţinut de două dintre cele mai mari bănci la nivel mondial. Ne aşteptăm ca în şase luni, viitorul business al Eurohold să fie în asigurări şi în distribuţia de energie, totodată. Am văzut multe modele de succes în lume care au activat în aceste două sfere, asigurări şi energie.

Reporter: De la începutul anului trecut, mai multe companii internaţionale şi-au anunţat intenţia de a se retrage din România. Vă gândiţi să preluaţi activele scoase acum la vânzare?

Kiril Boshov: După schimbările din Europa de Est de la începutul anilor ’90, multe companii de asigurări şi-au extins afacerile în această regiune. Astăzi, mulţi operatori strategici de asigurări îşi revizuiesc operaţiunile, iar în cazul în care nu-şi ating ţintele, în mod natural, părăsesc unele pieţe, precum Bulgaria, România sau alte pieţe din regiune, pentru a se concentra pe pieţe mai mari. Eurohold a găsit oportunităţi în acest proces şi a devenit un consolidator pe piaţă. În ultimii zece ani am încheiat cu succes mai multe procese de achiziţie în regiune, inclusiv în România, şi suntem nerăbdători să continuăm planul de achiziţii în aceeaşi direcţie.

Reporter: Există o predictibilitate mai mare în România decât în Bulgaria sau în alte state est-europene?

Kiril Boshov: În ciuda celor aproape 30 de ani de dezvoltare a pieţei de asigurări din România pe piaţa liberă, există încă multe provocări pe piaţa asigurărilor de aici, în comparaţie cu cele mai multe dintre statele din Europa de Est. Acest lucru face ca predictibilitatea pe termen lung să fie mai dificil de asigurat. Una dintre provocările pieţei este creşterea valorii dosarelor de daună din cauza practicilor neloiale din partea anumitor service-urilor auto, ceea ce rezultă într-o valoare mai mare a daunelor din România în comparaţie cu media înregistrată în alte ţări est-europene. Nu ne-am confruntat cu un asemenea fenomen pe niciuna dintre celelalte 10 pieţe din Uniunea Europeană pe care operăm de atâţia ani. De aceea, este esenţială modificarea normelor care ar trebui să asigure practici loiale între service-urile auto şi companiile de asigurări. Acest lucru poate garanta o evaluare corectă a dosarelor de daună, dar şi un preţ corect pentru consumatorii care achiziţionează poliţele RCA.

Reporter: Cum vedeţi anul 2021? Vom vedea mari schimbări sau lucrurile vor încetini în afaceri, tranzacţii, vânzări?

Kiril Boshov: Este foarte important să vedem efecte provocate COVID sau cum această pandemie va afecta afacerile în 2021 şi ulterior, dar, în general, consider că astfel de crize generează şi oportunităţi, ca atare că fiecare companie trebuie să folosească de astfel de perioade pentru a deveni mai eficientă, pentru a fructifica oportunităţile. Ca să vă dau un exemplu, în 2020 am depus eforturi pentru a dezvolta soluţiile digitale de deschidere a dosarelor de daună din partea părţilor vătămate în format 100% online. Astăzi, fiecare solicitant poate înregistra cu usurinţă cererea pe această aplicaţie, cu doar câteva click-uri şi urcând câteva fotografii. Unul din patru clienţi ai Euroins foloseşte această aplicaţie şi, având în vedere pericolele COVID care persistă, credem ca acesta este cea mai bună modalitate pentru a furniza servicii mai bune clienţilor. Anul 2021 va fi, cu siguranţă, unul foarte interesant şi rămâne de văzut cum va reacţiona mediul de afaceri.

Reporter: Recent, Euroins România, parte a grupului Eurohold, a anunţat primirea unui pachet financiar de ajutor ce depăşeşte 275 de milioane de lei. Unde se vor folosi aceste sume? Pentru anul viitor, Euroins ţinteşte să ajungă pe primul loc pe piaţa asigurărilor RCA, de pe locul 2 în prezent?

Kiril Boshov: Da, am anunţat deja acest ajutor semnificativ pentru compania noastră din România. Este împărţit pe două linii majore: sprijin de capital şi îmbunătăţirea programului de reasigurare în compania noastră. Peste 130 de milioane de lei vor lua forma unor creanţe subordonate şi creşteri de capital. Cea mai mare parte a acestor fonduri au fost deja transferate în cadrul companiei. Cealaltă parte din acest ajutor va fi folosită pentru a consolida programul de reasigurare pe care îl vom furniza în companie ca parte a pachetului financiar total.

În ceea ce priveşte ţinta Euroins, nu ne dorim să devenim cel mai mare furnizor de asigurări RCA! Pentru Euroins Insurance Group, cota de piaţă nu a fost niciodată un scop în sine. Scopul Euroins România este de a reduce cota sa pe piaţa RCA-urilor, fiindcă ne-am dori să investim mai mult în zona non-RCA. De aceea, este important pentru noi să putem întâmpina cu mai multe produse non-RCA milioanele de clienţi din România.

 


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed