Klaus Iohannis a promulgat legea care aprobă Acordul de împrumut – Mecanismul de redresare şi rezilienţă – dintre Comisie Europeană şi România, semnat în decembrie anul trecut

Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea Acordului de împrumut (Mecanismul de redresare şi rezilienţă) dintre Comisia Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 2021 şi la Bruxelles la 15 decembrie 2021, în valoare de 14.942.153.000 euro, conform raportului comun al comisiilor de buget şi politică economică, reformă şi privatizare.

Sumele împumutului vor fi disponibilizate în 10 tranşe, în baza îndeplinirii de partea română a jaloanelor şi ţintelor în cadrul reformelor şi investiţiilor asociate împrumutului, mai indică sursa citată.

Comisia Europeană va disponibiliza o prefinanţare de 13% din împrumut (cca. 1,84 mld. euro), după intrarea în vigoare a Acordului.

Prefinanţarea va fi dedusă procentual din valoarea Tranşelor care vor fi disponibilizate ulterior din împrumut, până la compensarea în totalitate a acesteia, România putând însă solicita accelerarea compensării prefinanţării prin deducerea unor sume mai mari din Tranşa/Tranşele uterioare.

În situaţia în care sumele din prefinanţare nu pot fi justificate până la data de 31 decembrie 2026, acestea vor fi rambursate Comisiei Europene, după cum va stabili Comisia Europeană.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed