Klaus Iohannis, mesaj la evenimentul ”România emergentă”: Este nu doar o performanţă istorică în sine, ci şi o confirmare a potenţialului de dezvoltare de care economia noastră dispune/ Este imperativ să ţinem la distanţă capcanele populismului bugetar

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj în cadrul evenimentului ”Moment istoric: România emergentă”, organizat de Bursa de Valori Bucureşti. Mesajul a fost prezentat de Cosmin Marinescu, Consilier Prezidenţial – Departamentul Politici Economice şi Sociale.

Prezentăm textul mesajului:

”Felicit Bursa de Valori Bucureşti pentru efortul depus în promovarea României la statutul de piaţă emergentă. Este nu doar o performanţă istorică în sine, ci şi o confirmare a potenţialului de dezvoltare de care economia noastră dispune. Sper ca acest nou statut să se transpună în creşterea capitalizării bursiere, pentru ca ţara noastră să devină un jucător important pe pieţele financiare din regiune, tot mai dinamice şi competitive.

Cu toţii ne dorim să vedem mai mult capital românesc listat la bursă şi tot mai multe companii care să apeleze la piaţa de capital pentru a-şi finanţa proiectele de investiţii. Putem spune că astăzi începe marea provocare pentru sistemul nostru financiar şi pentru actorii care formează arhitectura acestuia: Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori Bucureşti, societăţile de investiţii financiare şi alţi operatori.

Aveţi un rol deosebit de important pentru piaţa românească de capital, în special în ceea ce priveşte posibilitatea de a oferi companiilor condiţii cât mai atractive din punct de vedere financiar, capabile să motiveze şi să conducă la listarea cât mai multor firme la bursă.

Totodată, este foarte important ca cetăţenii să beneficieze de un sistem financiar modern, prin produse financiare cât mai avantajoase, uşor de accesat şi de gestionat.

Doamnelor şi domnilor,

Contrar unor anticipări iniţiale, efectele negative ale pandemiei COVID-19 se dovedesc profunde şi cu bătaie mai lungă în planul economiei reale. În acest context, ne-am putea confrunta cu ample modificări structurale, prin reaşezarea unor sectoare economice sau chiar a unor întregi industrii, cu impact direct nu numai asupra companiilor, ci şi asupra statelor şi cetăţenilor, în general.
Aşa cum ştiţi, în toată această perioadă, m-am implicat direct, împreună cu premierul Ludovic Orban şi cu membrii Guvernului, în identificarea măsurilor necesare pentru protejarea locurilor de muncă şi susţinerea companiilor prin diverse programe de sprijin financiar.

Pe lângă accelerarea investiţiilor în infrastructură, prioritare sunt acum dezvoltarea prin digitalizare, inovare, introducerea de noi tehnologii în economie şi administraţie, precum şi creşterea competitivităţii la export a bunurilor şi serviciilor româneşti.

După o contracţie economică de 10% pe trimestrul 2, măsurile cuprinse în Planul de Relansare a economiei încep să-şi arate roadele, prin revenirea comerţului, dar şi a industriei, într-o anumită măsură, ceea ce ne oferă motive de optimism şi de încredere că ne aflăm pe drumul cel bun.

Doamnelor şi domnilor,

Am insistat continuu asupra nevoii de predictibilitate a legislaţiei şi a politicilor publice. Am văzut cu toţii, prin OUG 114, unde pot duce excesele, nepriceperea dar şi reaua credinţă în materie de legiferare, dublate de ignorarea mecanismelor economiei de piaţă de către fostele guvernări.
Dumneavoastră, reprezentanţii industriei financiare, înţelegeţi cel mai bine necesitatea ca România să se consolideze, în viitorul apropiat, pe calea responsabilităţii economice, prin politici care să refacă echilibrele macroeconomice, puternic destabilizate în ultimii ani.

Situaţia finanţelor publice este foarte complicată, în condiţiile unui deficit bugetar estimat la 8,6% din PIB în anul curent. De aceea, adresez încă o dată un îndemn la responsabilitate în privinţa gestionării situaţiei bugetare.

Este imperativ să ţinem la distanţă capcanele populismului bugetar, de care Parlamentul abundă în această perioadă, în ciuda oricăror evidenţe economice şi financiare. Trebuie să fim conştienţi că cea mai sigură soluţie împotriva populismului financiar este educaţia economică sănătoasă. Aceasta ghidează subtil, dar esenţial, dezvoltarea naţiunilor.

Tocmai de aceea, lansez către dumneavoastră, către mediul antreprenorial şi cel financiar-bancar, provocarea unui efort comun de dezvoltare a educaţiei economice şi financiare, prin implicarea tuturor factorilor relevanţi, de la instituţiile de reglementare până la actorii din sistemul financiar şi universităţile de profil. Vă asigur că voi susţine activ un asemenea demers sau proiect de promovare a educaţiei economice.

Doamnelor şi domnilor,

Includerea României în rândul pieţelor emergente este un puternic semnal de încredere pentru investitori, un semnal de speranţă şi predictibilitate pentru întreprinzători, prin creşterea capacităţii lor de finanţare. În plus, ascensiunea noastră în categoria pieţelor emergente are şi potenţialul de a contribui la promovarea imaginii României, ca destinaţie atractivă de business.

Însă, pentru a-şi proba eficienţa, piaţa de capital trebuie puternic integrată şi asimilată în economia şi viaţa noastră socială. Prin piaţa de capital se poate dezvolta capitalismul modern din zilele noastre şi tot piaţa de capital are potenţialul de a fi acel motor inteligent prin care România poate creşte spectaculos.

Depinde doar de noi să fructificăm această oportunitate deosebită şi să luăm măsurile necesare pentru a beneficia la maximum de toate avantajele nou create, context în care rolul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al Bursei de Valori sunt esenţiale.

Vă doresc mult succes tuturor!”

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed