Klaus Iohannis: „Să vedeți ce surpriză am avut aseară, la Zagreb…”

„În realitate PSD, a schimbat de multe ori feţele, dar niciodată năravul”, a declarat Iohannis, la mitingul de la Galați. „De aceea, PSD trebuie să meargă pentru mai mulţi ani în Opoziţie şi pentru acest lucru este nevoie să mergem la vot şi este nevoie să obţinem un vot atât de clar încât nu-şi mai pune nimeni problema dacă PSD revine sau nu”, a spus Iohannis.

„Sunt oameni care îmi spun: «domnule președinte, totuși, acum haideți, mai lăsați-o cu PSD, că nu mai e chiar așa de rău ca pe vremea lui Dragnea».
Știți ce? Asta este o mare capcană”, a spus Klaus Iohannis.

 

„Dar să vedeți ce supriză am avut aseară, la Zagreb. Acolo, la congresul PPE, s-a desfășurat și o întâlnire a șefilor de stat și guvern. Primul discurs, al doilea discurs, al treilea au fost, în esență, despre România”, a precizat Klaus Iohannis.

„Mare lucru! A fost o surpriză foarte, foarte mare”, a continuat președintele care apoi și-a reluat discursul politic, de campanie.

„Dacă ne mișcăm bine, avem șansa nemaiîntâlnită, ca, la sfârșitul acestui an, să avem un președinte care vine din PNL – eu, subsemnatul, – și un guvern liberal. Este fantastic”, a spus Iohannis.

Preşedintele a afirmat că PSD trebuie „îndepărtat de la butoane pentru ani buni”, pentru a face România să funcționeze „ca o ţară normală.

„Nu ne dorim luna de pe cer, dar tot românul are dreptul la o viaţă normală, la o ţară normală, la şcoli bune pentru copii, la spitale moderne pentru români, care funcţionează, la drumuri şi la politicieni care se implică”.

Klaus Iohannis a reamintit că, după turul doi al alegerilor prezidențiale, vor mai urma, în 2020, alegerile locale și parlamentare și a îndemnat publicul să voteze PNL.

„Semnele sunt bune, schimbarea în România se produce acum. Am reușit, în acest an, să obținem ceva la care nu se aștepta nimeni. Am reușit să schimbăm cursul istoriei în România. Ați contribuit din plin, prin votul vostru. Vă rog, vă cer să mergeți la vot”, i-a îndemnat președintele Klaus Iohannis pe alegători.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed