x


  • EUR
    4.6663
    USD
    4.0270
  • 20° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    18 km/h
    Umiditate

    25%
    Presiune

    34372 hPa
string(16) "instant-articles"

Klaus Iohannis: Se pune întrebarea dacă procurorii mai sunt independenți. Avem un super-ministru?

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, după ce a anunțat că a citit o primă dată motivarea CCR în privința revocării șefei DNA, că decizia „vine exact în linia PSD care încearcă să amputeze puterea președintelui”. „Se pune întrebarea dacă procurorii mai sunt independenți”, a adăugat șeful statului. El a spus că motivarea aduce mai multe întrebări decât clarificări.

Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 12.06.2018, 13:40 | Actualizat: 12.06.2018, 13:40

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară așa o confuzie, eu am spus de prima dată că voi citi această motivare până când o înțeleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit. Cititd această motivare au apărut câteva lucruri care m-au făcut să evaluez anumite demersuri într-o nouă lumină.

În acestă etapă recunosc că motivarea aduce la suprafață mai multe întrebări decât clarificări. Dar o aprofundare ulterioră ne duce mai aproape de adevăr.

Să o iau de la început. Toată dezbaterea a pornit în jurul luptei anticorupție. Se pune întrebarea legitimă, dacă atâția politicieni seunt nemulțumiți, mai e nevoie de anticorupție? Răspunsul e ferm și clar. România are nevoie de lupta anticuropție și românii să aibă încredere că e o luptă dreaptă.

Au fost aduse exemple unde poate procedurile au fost discutabile, dar aceste chestiuni sunt în rezolvare și mii de cazuri merg înainte. Lupta anticorupție este un succes în România. Aici sunt foarte ferm și foarte clar. Lupta anticorupție merge mai departe.

Constatăm desul de ușor că PSD încearcă să amputeze puterile președintelui. Un partid încearcă să amputeze puterile președintelui, fiindcă că actualul președinte evident că are în multe privințe alte păreri decât majoritatea pesedistă din Parlament.

Prima dorință: legea ANCOM. Președintele a fost scos din procedura de numire a șefului ANCOM. A continuat discuția chiar când s-au discutat legile justiției, unde puterea președintelui a fost diminuată. Nu cumva aceste legi au fost modificate și pentru a diminua puterea președintelui?

E clar că PSD încearcă să diminueze puterea președintelui. Din păcate, decizia CCR vine exact în aceeași linie și aceeași logică de diminuare a rolului președintelui din procedura de demitere a unui procuror.

De aici apar întrebările. Se pune întrebarea care mai este statutul procurorilor? Mai sunt independenți așa cum ni-i dorim ca să fie eficienți în lupta anticuropție? Sau sunt duși în suborndinea ministrului decât sub autoritatea lui, așa cum scrie în Constituție? Este o întrebare la care trebuie să răspundem.

O altă întrebare se pune în același context: Avem un nou super ministru al justiției? Care decide și președintele execută? Fără să se țină seama de avizul CSM?

Apoi, ce mai este CSM? Cum poate CSM să-și îndeplinească rolul principal dacă nu mai contează în procedura de demitere a unui procuror-șef?