Latifundiarii pun camere video pe mirişte şi GPS pe tractoare. Cum îi fură angajaţii

Fermele şi culturile din Insula Mare a Brăilei vor fi monitorizate video până la sfârşitul acestui an pentru a se diminua, la maxim, furturile.

”Vom îmbunătăţi monitorizarea introducând camere de luat vederi în toate fermele şi peste tot în Insula Mare a Brăilei, inclusiv pentru protejarea pivoţilor, care au fost devalizaţi primăvara aceasta”, a declarat  directorul general al SC TCE 3 Brazi, arendaşul IMB, Lucian Buzdugan, citat de Agerpress.

Monitorizarea exploataţiei agricole se face, mai degrabă, pentru hoţii din interior decât pentru cei din exteriori. Activitatea predilectă a angajaţilor ar fi sustragerea combustibililor din utilajele de lucru.

„Am avut, pentru două săptămâni, două tractoare nemţeşti de câte 500 de cai putere. Trebuia să se lucreze cu ele 12 cu 24 de ore. La sfârşitul celor două săptămâni am făcut calculele beneficiu – costuri şi le-am transmis nemţilor că nu sunt mulţumit. După ce au făcut ei diagramele de consum şi de funcţionare mi-au zis că respectă decizia mea, însă să fiu mai atent pe viitor, pentru că sunt furat la greu. S-a văzut că tractoarele lucraseră cam şase ore din cele 12 iar în celelalte şase ore se trăgea motorină din ele. Ion şi Gheorghe al meu au furat cam două tone de motorină în cele două săptămâni”, ne-a spus Culiţă Tărâţă, concesionarul IMB. Potrivit acestuia toate utilajele agricole vor fi dotate cu GPS şi vor fi montate camere video pe toate punctele de livrare de la ferme. „Trebuie să diminuăm furturile şi să controlăm tot, absolut tot”, mai spune Tărâţă care spune că „i-a crăpat obrazul de ruşine” atunci când nemţii i-au spus cum este furat de angajaţi.

Insula Mare a Brăilei, considerată cea mai mare exploataţie agricolă din Europa, cu o suprafaţă de peste 55.000 de hectare de teren arabil, doreşte să îşi asigure şi independenţa energetică, motiv pentru care tot anul acesta va demara un program de utilizare a biomasei.

“Ne pregătim să demarăm proiectul de utilizare a biomasei, în sensul că toate paiele, respectiv 100.000 de tone, vor fi arse, rezultatul fiind obţinerea a 300.000 tone de biomasă. Arderea se va face într-o centrală termică de producere a energiei, respectiv 15 – 17 megawaţi pe oră”, a explicat Buzdugan.

Directorul SC TCE 3 Brazi a spus că, odată cu demararea programului energetic, se va crea o rezervă, care va fi utilizată pentru a porni un alt program – cel de plantare de lucernă.

Compania lui Tărâţă  are în exploatare 70.000 ha teren agricol, din care 55.682 ha teren arabil, în baza unui contract de arendă încheiat, pe 20 de ani, cu Agenţia Domeniilor Statului, care a încasat în aceşti zece ani 44 milioane de euro.

Potrivit declaraţiilor oficialilor săi, TCE 3 Brazi a investit în aceşti zece ani 103 milioane de euro în utilaje şi echipamente pe parte de mecanizare şi 32 milioane de euro în sisteme de irigat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed