La 20 de ani de activitate, ProCredit Bank lansează ProGreen Aniversar, contul verde dedicat persoanelor fizice care vor să contribuie la un mediu sustenabil

București, 18 octombrie, 2022: ProCredit Bank lansează primul pachet de cont curent verde pentru persoane fizice. Denumit strategic ProGreen Aniversar, în contextul celor 2 decenii de activitate bancară în România, noul produs oferă clienților siguranța că activitatea lor financiară nu va sustine proiecte care au un impact negativ asupra mediului.

ProGreen Aniversar este destinat persoanelor fizice care doresc sa contribuie la dezvoltarea unei economii sustenabile și care înțeleg că banii din conturile lor contribuie indirect la activitatea de finanțare pe care băncile comerciale o desfășoară.

Prin încasări în conturile ProGreen, clienții susțin exclusiv portofoliul de credite verzi al bancii, care, la final de Q2 2022, depașea 22% din volumul total al creditelor în derulare. Acesta vizează proiecte relevante, precum investiții în energie regenerabilă, utilaje și echipamente cu eficiență energetică ridicată, locuințe durabile, producție și agricultură sustenabile sau investiții în industriile de reciclare.

Toate acestea sunt evaluate pe criterii clare de către echipele ProCredit Bank, care aplică metodologii de analiză detaliate, menite să estimeze atât consecințele ecologice, cât și sociale ale fiecărui proiect, pe o perioadă mai vastă, premergătoare solicitării creditelor.

“Acum 15 ani, ProCredit Bank a fost una dintre primele bănci comerciale din România care a ales calea sustenabilității. De atunci, angajamentul nostru pentru politici bancare etice, verzi, a devenit tot mai puternic, iar, în prezent, green banking-ul este parte din ADN-ul ProCredit. Completarea ofertei bancare cu un cont curent verde, destinat persoanelor fizice, este un pas natural și necesar, care întărește poziția noastră, de bancă orientată către dezvoltarea sustenabilă a societății. Prin noul pachet aniversar, ne luăm un angajament ferm atât față de clienți, cât și față de mediu. Fiecare cont ProGreen va contribui la dezvoltarea portofoliului de credite verzi, fondurile rulate prin acestea fiind alocate doar proiectelor sustenabile. Principalul nostru obiectiv pentru ProGreen este acela de a ajunge în punctul în care putem susține creditarea verde exclusiv din volumul fondurilor provenite din aceste conturi. Odată cu lansarea pachetului ProGreen, banca închide cercul sustenabilității și face apel atât la clienții săi cât și la publicul larg de a se alătura activitații de susținere a mediului înconjurător prin utilizarea unor servicii financiare cu adevărat durabile.”, a declarat Ștefan Manole, Director General ProCredit Bank.

ProGreen Aniversar, costuri 0 pentru un cont prietenos cu mediul

Pe lângă componenta de sustenabilitate, ProGreen Aniversar oferă toate beneficiile asociate unui pachet de cont curent și are în componență următoarele servicii bancare:

  • Cont curent în LEI
  • Cont de economii în LEI
  • Card de debit Visa
  • Internet Banking și Mobile Banking
  • Plăți naționale gratuite
  • Retrageri de numerar gratuite de la orice ATM din România
  • Depuneri de numerar gratuite la terminalele ProCredit Bank
  • Serviciile Google Pay si Apple Pay

În plus, pentru că ProGreen este un produs bancar sustenabil, și cardul din componența pachetului este unul prietenos cu mediul, fiind fabricat din plastic reciclat în proporție de 85.5%. Totodată, designul ales urmărește consolidarea mesajului de responsabilizare pe care ProCredit Bank îl promovează, în același timp cu creșterea nivelului de conștientizare în ceea ce privește grija față de mediul înconjurător.

Toate conturile ProGreen Aniversar deschise până la 31.12.2022 beneficiază de un cost de administrare 0, pe întreaga perioadă de activitate a contului.

ProCredit Bank România:

ProCredit Bank România este parte a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului ProCredit. Pe lângă concentrarea sa operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania. Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt. Acționarii principali ai ProCredit Holding AG & Co. KGaA includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), compania olandeză DOEN Participaties BV, Banca de Dezvoltare KfW și IFC (parte a Grupului Băncii Mondiale).

În calitate de companie-mamă a grupului, în conformitate cu legea bancară germană, ProCredit Holding AG & Co. KGaA este supravegheată la nivel consolidat de către Autoritatea Federală Germană de Supraveghere Financiară (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de către Bundesbank din Germania.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed