La fel ca Google, Apple va percepe comision şi de la aplicaţiile care vor folosi sisteme terţe de plată

Recent, Olanda a adoptat o lege care prevede că Apple trebuie să accepte sisteme terţe de plată. Reglementarea se referă strict la aplicaţiile matrimoniale.

Apple va respecta legea şi va permite aplicaţiilor de dating să folosească soluţii terţe de plată, însă, va face tot ce poate pentru a-şi avantaja propriul sistem de plăţi.

În primul, Apple a anunţat deja că va percepe comision şi de la aplicaţiile care folosesc alte soluţii de plată decât cea proprie. Nu se ştie cât va fi acest comision, este posibil să fie puţin mai mic decât cel standard.

Spre comparaţie, în Coreea de Sud, tot obligat de lege, Google a acceptat folosirea sistemelor terţe şi percepe, în aceste cazuri, un comision cu doar 4% mai mic decât cel obişnuit.

Apple, însă, marge şi mai departe, arătând că este cât se poate de hotărâtă să-şi avantajeze propriul sistem de plăţi. În Olanda, dezvoltatorii care vor să folosească sisteme terţe de plată, trebuie să publice şi gestioneze un binar separat al aplicaţiei.

Asta înseamnă că, dacă, pe viitor, acest gen de reglementări vor fi adoptate şi în alte ţări, dezvoltatorii vor trebui să se îngrijească de câte o versiune diferită pentru fiecare ţară în care folosesc un sistem terţ de plată.

Pentru fiecare versiune nouă de care vor trebui să se ocupe, dezvoltatorii vor trebui să aloce mai multe resurse. Asta spre deosebire de situaţia în care vor alege să rămână cu sistemul de plăţi al Apple, caz în care toate bătăile de cap dispar.

Deşi noile reguli se aplică, deocamdată, doar în Olanda, Apple îşi arată clar intenţiile şi strategia pe care o va avea în cazurile similare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed