Lanţul de buncăre ale preşedintelui Vladimir Putin, în centrul unei anchete a jurnaliştilor ruşi

Preşedintele rus Vladimir Putin are la dispoziţie o vastă reţea de buncăre secrete, care se întinde de la Moscova până în Munţii Ural, noi adăposturi subterane continuând să fie construite în Rusia.

Această informaţie are la bază o anchetă efectuată de săptămânalul rus Sobesednik (Interlocutorul), iar unul din autori este chiar redactorul-şef Oleg Roldughin al publicaţiei, care a acordat un interviu despre investigaţie canalului de televiziune independent Dojdi (cu sediul în Letonia), relatează vineri Ukrainska Pravda şi Rbc.ua, citate de Agerpres.

Încă în perioada sovietică erau construite buncăre pentru înalţii funcţionari de stat, dar construcţia lor s-a intensificat în ultimul timp. Ştim cu certitudine că există buncăre la Moscova, în Ural şi în regiunea Volgăi”, a afirmat Roldughin.

Putin, potrivit lui, dispune de două sisteme de buncăre: unele înregistrate şi altele neînregistrate.

Sistemul de buncăre ţine de competenţa Direcţiei generale pentru programe speciale, un organism de securitate oficial distinct, subordonat direct preşedintelui rus. Şeful acestei direcţii este Aleksandr Lineţ, fost şef al unui departament în cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB) pentru Districtul militar Sud. În 2020, Putin i-a dăruit acestuia un apartament de 176,7 m.p. în imobilul în care se află Direcţia pentru administrarea patrimoniului preşedinţiei ruse din centrul Moscovei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed