Lavrov, trolat în timpul unei vizite oficiale? Detaliul care a scăpat inclusiv propagandei Kremlinului

Ministrului rus de Externe Serghei Lavrov i s-a pus în față o urnă cu o zvastică pe ea pentru fotografiile oficiale făcute în timpul unei vizite oficiale pe care a efectuat-o în Mongolia marți.

Imaginea a fost amplu distribuită pe platformele de socializare, numeroși internauți remarcând ironia situației, dat fiind faptul că Rusia repetă constant că unul dintre obiectivele „operațiunii militare speciale” este „denazificarea” Ucrainei, după cum a afirmat președintele Vladimir Putin în declarația sa de război citită pe 24 februarie.

Alții s-au întrebat dacă este posibil ca Lavrov să fi fost trolat intenționat în timpul întâlnirii sale cu președintele mongol Khurelsukh Ukhnaa în capitala Ulan Bator sau dacă plasarea urnei în fața celor doi lideri a fost o scăpare de protocol, ținând cont că zvastica este la origini un simbol religios în unele culturi eurasiatice.

 

Cert este că fotografia a fost distribuită inclusiv de Ministerul rus de Externe și preluată apoi de presa de stat de la Moscova în relatările sale despre vizita lui Lavrov.

Ce a discutat Serghei Lavrov în Mongolia

Agenția TASS citează Ministerul rus de Externe care afirmă într-un comunicat remis presei că Lavrov se află pe 5 iulie într-o vizită de lucru la invitația omologului său mongol.

Potrivit aceleiași surse, Serghei Lavrov se va întâlni cu mai mulți oficiali de la Ulan Bator după ce acesta a efectuat ultima sa vizită oficială în Mongolia în 2016. Serghei Lavrov ocupă funcția de ministru de Externe al Rusiei din 2004, fiind unul dintre cei mai longevivi oficiali ruși în timpul regimului lui Vladimir Putin.

Un diplomat de carieră, Lavrov a ocupat timp de 10 ani funcția de reprezentant permanent al Rusiei la ONU înainte să fie numit în fruntea diplomației ruse.

Ministerul rus de Externe afirmă că Lavrov și omologul său mongol vor purta „discuții detaliate” cu privire la „subiecte cheie” de pe agenda relațiilor bilaterale, inclusiv în ceea ce privește cooperarea în domeniul economic, al transporturilor, infrastructurii, sectorul energetic și „sfera umanitară”.

El „ar putea de asemenea să îl informeze pe omologul său mongol cu privire la desfășurarea operațiunii militare speciale din Ucraina”, mai afirmă comunicatul remis de ministerul condus de Lavrov.

Mongolia anunțase anterior că va adera la principiul neutralității în ceea ce privește războiul declanșat de ruși în Ucraina și s-a abținut de la voturile privind rezoluția ONU vizavi de situația umanitară din Ucraina și la cel de suspendare a Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului al organizației.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed