AcasăExterneLegionarii ceceni pro-Ucraina se bat pe viață și pe moarte cu mercenarii...

Legionarii ceceni pro-Ucraina se bat pe viață și pe moarte cu mercenarii Wagner pro-Rusia la Bahmut. Imagini dure din timpul luptelor

Pe rețelele sociale au apărut imagini dure surprinse pe frontul de la Bahmut, care prezintă inclusiv lupte purtate între voluntari ceceni pro-Ucraina angajați în lupte directe cu mercenarii Wagner ai „bucătarului lui Putin”, Evgheni Prigojin.

Cecenii fac parte din „Legiunea ucraineană”, o unitate compusă din voluntari străini care luptă pentru forțele Kievului. Conform publicației Nexta, în Ucraina luptă în acest moment cinci batalioane de voluntari ceceni grupați în „Legiunea ucraineană”.

Din imagini se observă că luptătorii ceceni folosesc un aruncător de grenade antitanc suedez AT-4 „Carl Gustav”, produs sub licență și de SUA. De altfel, Statele Unite au trimis 6.000 de astfel de aruncătoare Ucrainei.

„Voluntarii ceceni care fac parte din Legiunea Internațională continuă să apere Ucrainei în cele mai fierbinți zone ale frontului. Printre voluntari se numără și Abdul Hakim, erou al poporului cecen. În prezent, unitățile cecene luptă împotriva ocupanților ruși în Bahmut”, se arată într-o postare publicată pe contul de Twitter al serviciilor militare de informații ucrainene.

Alte imagini, postate zilele trecute, prezintă scene extrem de dure cu militari ruși uciși în diverse bombardamente ale armatei ucrainene.

În ultimele zile, Statul Major al armatei ucrainene a raportat între 400-600 de ruși uciși zilnic de către forțele Kievului. Bahmut, care avea înainte de război peste 80.000 de locuitori, este acum distrus în proporție de 60%.

Deși majoritatea ucrainenilor au fugit, cei care au rămas în Bahmut nu au apă potabilă, electricitate sau căldură. Orașul a devenit o țintă cheie pentru Rusia, deoarece este situat pe o linie strategică de aprovizionare între regiunile învecinate Lugansk și Donețk.

Rusia speră că odată cu capturarea orașului ar putea lansa o ofensivă de amploare. Șeful grupului de mercenari rusi Wagner, Evgheni Prigojin, a spus că luptătorii săi au petrecut uneori săptămâni întregi încercând să captureze o singură casă în Bahmut.

Șeful armatei ucrainene a povestit despre situația disperată din jurul orașului Bahmut, unde forțele ruse încearcă să străpungă liniile defensive ucrainene.

Generalul Valeri Zalujni, comandantul șef al forțelor armate ucrainene, a declarat că situația din prima linie este deosebit de grea. În unele cazuri, a spus el, trupele ruse înaintau peste cadavrele propriilor soldați în timpul eforturilor lor de a cuceri orașul.

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.