Leonardo Badea, viceguvernator BNR: ”Ne confruntăm cu o criză de încredere”

„Avem o criză diferită dar care, în dezvoltarea ei pe care o vom vedea în lunile și trimestrele următoare, are șanse bune să cunoască și manifestări și mecanisme comune altor crize de durată și anvergură din trecut” spune Leonardo Badea, viceguvernator al BNR, într-un interviu acordat pentru Piața Financiară.

 

Întrebat dacă ne-au ajutat să fim mai atenți la ce ne-au relevat crizele precedente, Badea a spus: ”Este într-adevăr tentantă această formulare, mai ales că rezonează foarte bine pentru economiștii experimentați care au urmărit și participat la dezbaterile din ultimele decade privind cauzele, manifestările și soluțiile aferente crizelor economice și financiare. De altfel, într-un interviu foarte recent Kenneth Rogoff admitea că ne confruntăm cu o situație extraordinară pentru care „este cu adevărat greu să te gândești la o paralelă istorică”. Chiar dacă în linii mari suntem probabil majoritatea de acord că într-adevăr „de data aceasta e altfel”, cred că trebuie să ne ferim să ne limităm la a pune o simplă etichetă.
Este in interesul găsirii celor mai bune soluții de ieșire din criză să întoarcem pe toate fețele detaliile acestei crize. Ele sunt diferite de cele ale altor crize pe care ni le amintim adesea prin cauza generatoare și manifestările de debut, prin închiderea fulminantă a activităților, prăbușirea subită a ofertei și a cererii pentru largi categorii de produse și servicii, complexitatea implicațiilor crizei de sănătate asupra funcționării economiei și societății moderne, incapacitatea noastră de a înțelege în prezent și a anticipa rezonabil evoluția viitoare și transformările ireversibile pe care le-ar putea determina”.

 

Articolul integral pe PIAȚA FINANCIARĂ

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed