Leul s-a apreciat pe finalul şedinţei, la 4,3050 lei/euro, în ton cu regiunea

Moneda naţională încheie şedinţa de luni în uşoară apreciere faţă de cotaţiile de peste zi, la 4,3050 lei/euro, revenire în ton cu regiunea, după ce BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,3119 lei/euro, aproape de maximul istoric atins în ianuarie.

"Leul a afişat o uşoară revenire, în ton cu regiunea, dar foarte timidă. Piaţa este puţin apatică,  volumul tranzacţiilor a fost redus", a declarat un dealer.

Cursul a stagnat în primele tranzacţii ale zilei în jurul nivelului de 4,30 lei/euro, însă, ulterior, moneda naţională a început să se deprecieze până la 4,3220 lei/euro. După o uşoară revenire a monedei naţionale, la 17:00 băncile cumpărau un euro cu 4,3043 lei şi îl vindeau cu 4,3263 lei.

Leul s-a depreciat luni, pentru a cincea zi consecutiv, la cursul de referinţă al BNR, pierzând 1,5 bani (0,33%) până la 4,3119 lei/euro, nivel apropiat de vârful istoric din 22 ianuarie 2009, de 4,3127 lei/euro.

Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat luni de BNR indică o depreciere a leului cu peste 4 bani (1,26%), până la 3,3735 lei/dolar, faţă de nivelul de vineri, de 3,3314 lei/dolar, cursul apropiindu-se de nivelul maxim al ultimilor patru ani şi patru luni atins în 2 februarie, de 3,3770 lei/dolar.

În regiune, forintul a pierdut teren , în primă fază, de la 298,60 la 304,65 unităţi/euro, în timp ce zlotul polonez s-a depreciat de la 4,6370 la 4,8342 unităţi/euro. Ulterior, moneda poloneză era cotată la 4,7950 unităţi/euro, iar cea ungurească la 302,94 unităţi/euro.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a apreciat treptat în primă fază, de la 1,2808 la 1,2728 dolari/euro, însă a pierdut apoi teren până la 1,2825 unităţi/euro. La 17:00, ora României, euro era cotat la 1,2814 dolari.


Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed