Leul se întăreşte spre 4,18 lei/euro, după estomparea grijilor privind Letonia

Leul era cotat în deschiderea şedinţei cu 4,1950 lei/euro şi s-a apreciat rapid până la cotaţii sub 4,1850 lei/euro. La 10:50, euro era cotat cu 4,1845-4,1885 lei.

„Este o reducere a aversiunii la risc în general, dar regiunea noastră a fost ajutată şi de dispariţia îngrijorărilor legate de Letonia, care în ultimele zile au afectat monedele zonei”, a declarat, pentru NewsIn, un dealer din piaţă.

În regiune, zlotul s-a apreciat iniţial de la 4,485 la 4,446 unităţi/euro, în timp ce forintul a câştigat teren de la 281 la 277,8 unităţi/euro.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană a pierdut teren după ora 10, ajungând a cotaţii peste1,41 dolari/euro. La 10:50, euro era cotat la 1,4123 dolari.

Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight sunt la 9,2-9,7% pe an, încadrând dobânda de politică monetară, de 9,5% pe an.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed