Levinson: Euro ar putea trece de 1,42 USD

„Estimăm că la sfârşitul anului cursul Euro Dolar va fi undeva la 1,42. Dar până atunci riscurile ar putea să ducă cursul peste acel nivel, poate chiar la 1,45 sau 1,46. Pe termen scurt direcţia este de apreciere a cursului euro – dolar” a declarat Levinson.

Cu toate acestea moneda europeană ar putea să piardă teren în faţa dolarului începând de anul viitor. „Chiar dacă dolarul se depreciază momentan, anul viitor dolarul va avea o apreciere ciclică. Piaţa consideră că FED-ul a avut o politică activă pentru a ajuta economia. De aceea anul viitor creşterea economică se va înteţi cea ce va duce dolarul în sus.” a completat vicepreşedintele ING Foreign Exchange Strategy.

În ciuda ultimelor evoluţii la nivel european Levinson se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să-şi menţină tendinţa de creştere a dobânzilor. „Va continua să persiste o preferinţă pentru creşterea dobânzilor. Se observă din limbajul folosit în ultimele declaraţii. Considerăm că nu vom asista la o mărire cât nu există stabilitate pe pieţele financiare. Considerăm că vor menţine dobânda la acelaşi nivel de 4% până la sfârşitul anului. Probabil că anul viitor vor creşte dobânda la 4,25 la sută.”

La nivel global cele mai afectate valute vor fi cele dependente de cererea pentru consum.

„Sub un risc considerabil vor fi dolarul australian, neozelandez şi canadian. Aceste monede s-au apreciat în urma creşterii globale deoarece cererea pentru consum a crescut. În cazul în care economia americană încetineşte, cererea se va reduce, iar aceste valute vor fi cele mai expuse deprecierii.” a spus Tom Levinson.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed