Liberalii nu vor mai invita USR PLUS la guvernare dacă partidul votează o moțiune de cenzură împreună cu AUR

0

Premierul Florin Cîțu, noul președinte al PNL, anunță că liberalii vor negocia în Parlament pentru respingerea moțiunii de cenzură a PSD. PNL îi așteaptă în continuare pe cei de la USR PLUS să se întoarcă la guvernare, însă un vot al foștilor parteneri împotriva guvernului va duce la ruperea oricăror negocieri.

„S-au format două echipe de negocieri la Camera Deoutaților și la Senat pentru a forma majoritate în Parlamentul României. Câteva mesaje ferme din partea PNL: În primul rând știm în ce situație se află România. Prețurile au crescut, suntem în mijlocul valului 4. PNL este un partid responsabil, partid care și-a asumat guvernarea într-o perioadă dificilă și nu dă înapoi. PNL rămâne ferm în spatele președintelui și a premierului. Așteptăm în continuare USR să vină alături de noi, dar vom trage linie în momentul în care USR va vota moțiunea alătură de PSD și AUR. În acel moment tragem linie”, a declarat Cîțu.