Libia: Forţele lui Gaddafi bombardează oraşul Misrata. Rebelii au cucerit oraşul Nawfaliyah

0

Rebelii din estul Libiei au cucerit oraşul Nawfaliyah de la forţele loiale lui Muammar Gaddafi, reuşind să-şi continue înaintarea spre vest, către oraşul natal al liderului libian, Sirte, informează luni Al-Jazira.

Forţele liderului libian Muammar Gaddafi au bombardat luni oraşul Misrata. Pe acoperişul unor clădiri din Misrata se aflau lunetişti, a spus Saadoun al-Misrati. Un alt purtător de cuvânt al rebelilor a afirmat pentru canalul de televiziune Al Arabiya că opt persoane au fost ucise şi peste 24 au fost rănite în ciocnirile dintre forţele pro-Gaddafi şi rebelii din oraş.

Rebelii din estul Libiei au cucerit oraşul Nawfaliyah de la forţele loiale lui Muammar Gaddafi, reuşind să-şi continue înaintarea spre vest, către oraşul natal al liderului libian.

Nawfaliyah este situat la vest de Bin Jawad, punctul cel mai vestic la care ajunseseră până duminică rebelii în înaintarea lor lentă de-a lungul coastei, beneficiind de tirurile aeriene ale coaliţiei. Nawfaliyah este situat la 120 km distanţă de Sirte.

Un corespondent al Reuters care a reuşit să ajungă până la 15 km vest de Bin Jawad susţine că a auzit un bombardament susţinut pe porţiunea de drum de dinainte. Al-Jazira a informat că forţele lui Gaddafi se află la 30 km în afara Sirte.

Tot luni, anunţă agenţia oficială Jana, coaliţia internaţională a bombardat în zori cartiere rezidenţiale din oraşul Sebha, situat la 750 km sud de Tripoli, fief al tribului Gaddadfa, din care face parte colonelul Muammar Gaddafi.

‘Forţele cruciate au bombardat în zori cartiere rezidenţiale din Sebha, avariind locuinţe şi provocând mai multe victime’, indică agenţia fără a preciza un bilanţ.

Conform unui martor contactat de AFP, oraşul Sebha a fost supus unor tiruri violente începând cu ora locală 04.00 (02.00 GMT) şi mai mulţi localnici au trebuit să-şi abandoneze casele din cauza violenţelor.

Mai multe obiective militare sunt situate în oraşul Sebha, unde se află triburile înarmate cele mai fidele colonelului Gaddafi.