Liderii europeni vor un acord cât mai repede cu Marea Britanie. Care sunt cererile lor

”Este necesar să depăşim divergenţe importante”, a avertizat, la finalul unui summit prin videoconferinţă al Celor 27 preşedinta Comsiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, potrivit Reuters, citată de news.ro.

”Timpul trece şi chiar dacă ajungem la un acord, vor exista numeroase schimbări în relaţia noastră cu Regatul Unit, pentru particulari, întreprinderi, administraţii”, a subliniat ea.

Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel, care s-au întâlnit luni cu premierul britanic Boris Johnson, au evocat rapid problema Brexitului vineri, la începutul summitului, ”pentru a aminti voinţa noastră de a ajunge la un acord, disponibilitatea noastră de a intensifica negocierile în iulie”, a anunţat Palatul Elysée.

Ei au subliniat totodată ”imperativul de a rămâne fermi şi uniţi asupra principiilor din mandatul negociatorului Michel Barnier în problema pescuitului şi condiţiilor concurenţei echitabile”, a adăugat o sursă de la preşedinţia franceză.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, însă respectă în continuare reglementările europene în timpul perioadei de tranziţie, până la sfârşitul anului, în timp ce negociază viitoarea relaţie, în vederea evitării unui ”salt în gol” al unui Brexit brutal.

Cancelarul german Angela Merkel a insistat, într-o conferinţă de presă la Berlin, la finalul summitului UE, asupra necesităţii unui acord privind viitoarea relaţie după Brexit încă din toamnă, în vederea ratificării textului până la sfârşitul anului.

”Noi am recunoscut că este necesar ca negocierile să accelereze (…) pentru a se ajunge la un acord în această toamnă, deoarece este necesar ca acordul să fie ratificat de cele două părţi”, a subliniat ea.

În lipsa unor progrese în două dosare majore – pescuitul şi condiţiile liberei concurenţe -, există posibilitatea unui eşec al negocierilor şi unui ”no deal” cu privire la relaţia viitoare.

”Nu exclud nimic”, a declarat vineri la Europe1 secretara de stat franceză însărcinată cu Afacerile Europene Amélie de Montchalin, răspunzând unei întrebări despre un eventual ”no deal”, apreciind că un asemenea rezultat ar fi mai nefavorabil britanicilor decât europenilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed