Liderul Hezbollah: Vase cu carburant iranian vor pleca spre Liban pentru a reduce deficitul de pe piaţă

Nasrallah a inssitat că gruparea nu încearcă să intervină şi să înlocuiască statul în achiziţi de carburant.

Primul vas, anunţat joia trecută, este deja pe drum, a precizat Nasrallah.

„Nu luăm locul statului şi nici nu suntem o alternativă la companiile care importă combustibil”, a spus el într-un discurs adresat susţinătorilor, fără a elabora modul în care vor intra transporturile în ţară.

Inamicii Hezbollah din Liban au avertizat asupra consecinţelor grave ale acestei mişcări, spunând că riscă să fie impuse sancţiuni asupra unei ţări a cărei economie este în criză de aproape doi ani.

Sosirea combustibilului iranian ar marca o nouă etapă a crizei financiare, pe care statul libanez şi fracţiunile sale de conducere – inclusiv Hezbollah – nu au reuşit să o rezolve chiar dacă combustibilul lipseşte, lipsurile au provocat violenţe mortale.

Ambasadorul SUA în Liban, Dorothy Shea, a declarat joi că Libanul nu are nevoie de petroliere iraniene, arătând că ”o mulţime” de nave cu combustibil în largul coastei libaneze aşteaptă să fie descărcate.

Statele Unite au purtat discuţii cu Egiptul şi Iordania pentru a ajuta la găsirea de soluţii la necesarul de combustibil şi energie din Liban, a spus ea, vorbind la câteva ore după ce Hezbollah a anunţat că aranjează transporturile.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed