x


  • EUR
    4.8736
    USD
    4.1619
string(11) "actualitate"

Liviu Dragnea şi-a tăiat două degete cu flexul, în puşcărie

Irina Tănase a dezvăluit că fostul șef al Camerei Deputaților a aflat dinainte de condamnare că va ajunge după gratii. Rovana Plumb "s-ar fi dat de gol" în fața unei apropiate de-ale lui Dragnea.

Autor: Catalina Mares | Sursa: Money.ro | Publicat: 12.09.2020, 10:55

Irina Tănase a dezvăluit că fostul șef al Camerei Deputaților a aflat dinainte de condamnare că va ajunge după gratii. Rovana Plumb “s-ar fi dat de gol” în fața unei apropiate de-ale lui Dragnea. Iubita fostului lider PSD a făcut dezvăluiri despre starea acestuia în închisoare. “Teama mea cea mai mare este să nu mai iasă de acolo. Eu vreau să iasă viu și întreg. Există multe cazuri de oameni care au intrat acolo și nu au mai ieșit”.

Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a reacționat la comunicatul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prin care instituţia a respins acuzaţiile făcute de avocata acestuia. Irina Tănase acuză ANP că nu îi permite fostului lider PSD să aibă acces la tratament medical corespunzător.

 

“Starea de sănătate a lui Liviu Dragnea este una foarte gravă și nu pare că se va îmbunătății prea curând, la cum merg lucrurile acum. El are niște hernii și are nevoie de un consult, pentru ca un medic să constate ce are. Are hernii cervicale care trebuie operate. Trebuiau operate anul trecut, dar a urmat campania electorală și nu a mai mers. Are și o hernie lombară.

A fost retras de la muncă pe 26 iunie. Stă 23 de ore pe zi în celulă. Când a ajuns acolo a cerut să lucreze. I s-a aprobat să lucreze la garaj. Se trezea la ora 5 dimineața, apoi merge în cameră, mă sună. Acum se trezește și stă, e singurului lucru pe care îl poate face. Mai citește, mai rezolvă un sudoku. Se uită la televizor, dar nu la știri.

Cum și-a tăiat degetele cu flexul? Niște colegi i-au cerut flexul cu care el lucra. Apoi, l-a luat înapoi și l-a pus pe bancul de lucru. Colegii au vrut să îl ajute și i-au băgat flexul în priză, el nu a știut și a pornit, pentru că voia să schimbe discul. Noroc că a avut mănuși, iar tragedia a fost una limitată. Și-a secționat două degete. Problema nu s-a rezolvat. Este nevoie de o altă intervenție chirurgicală.