Locuinţa care te ajută să economiseşti până la 25.000 de EURO!

Pe fondul scăderii interesului pentru achiziţia de locuinţe, dar şi din cauza exigenţelor tot mai mari din partea clienţilor, dezvoltatorii concep proiecte tot mai ambiţioase. Unul dintre ele este cel al construirii unor blocuri cu alimentare proprie la apa potabilă. Locatarii ar scăpa astfel de plata utilităţilor.

 

Adrian Rus, dezvoltator: „În interiorul ansamblului am moştenit un izvor, din el extragem cu echipamente speciale apa şi apa ajunge la robinetul fiecărui apartament. La o familie formată din doi oameni, calculele sunt făcute pe 30 de ani pentru că atât se întinde un credit, economiseşti 25.000 de euro”.

 

Energia verde este un alt concept pe placul românilor mai ales pentru că îi mai lasă cu bani în buzunar. Vorbim despre 120 de panouri solare, amplasate pe fiecare bloc care transformă energia soarelui în energie electrică. Plata pentru spaţiile comune este zero. Preţul unor apartamente în astfel de blocuri pornesc de la 30.000 de euro şi ajung până la 80.000 de euro.

 

Adrian Rus, dezvoltator: „Spaţiile comune pentru care este nevoie de energie electrică este liftul, tot ce înseamnă partea de iluminat în 30 de ani este o economie de la 3.000 până la 5.000 de euro”.

 

Aşa se face că pentru români locuinţa perfectă nu mai este cea spaţioasă sau amplasată într-o zonă bună, ci cea care îi ajută să economisească bani.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed