Locul opt în UE după ponderea energiei regenerabile

Cea mai mare pondere a energiei obţinute din surse regenerabile în consumul total în 2012 s-a înregistrat în Suedia (51%), Letonia (35,8%), Finlanda (34,3%), Austria (32,1%), Danemarca (26%), Estonia (25,2%), Portugalia (24,6%) şi România (22,9%), la polul opus situându-se Malta (1,4%), Luxemburg (3,1%), Marea Britanie (4,2%) şi Olanda (4,5%), în timp ce la nivelul UE procentul este de 14%.

 

Între 2004 şi 2012, cea mai mare creştere a ponderii energiei obţinute din surse regenerabile în consumul total s-a înregistrat în Suedia, Danemarca, Austria, Grecia şi Italia. România a înregistrat un avans de la 16,8% în 2004 la 22,9% în 2012, în timp ce la nivelul UE creşterea a fost de la 8,3% la 14,1%.

 

Surse regenerabile de energie sunt considerate, potrivit comunicatului Eurostat, cele solare, termale şi fotovoltaice, hidro, eoliene, geotermale şi biomasă.

 

România şi-a asumat ca 24% din consumul de electricitate din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunţat că această ţintă a fost deja atinsă, la 1 ianuarie 2014.

 

Estonia a fost în 2011 primul stat membru al UE care şi-a îndeplinit obiectivele pentru anul 2020, fiind urmată în 2012 de Bulgaria, Estonia şi Suedia.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed