Lovitură grea pentru Dragnea! Cel mai puternic rival al său anunță că va candida pentru o funcție de conducere în PSD

Șeful CJ Vrancea și lider de filială, Marian Oprișan, și-a anunțat candidatura pentru o funcție de conducere în partid, el precizând că nu a candidat la alegerile din urmă cu trei ani din interiorul PSD pentru că avea un dosar și a dorit să nu implice partidul în această chestiune personală. Între timp dosarul a fost închis și astfel Oprișan a decis să candideze pentru o funcție în cadrul partidului.

 

„Nu am candidat în 2015 la Congres pentru că am spus că nu candidez pentru că am un dosar, e dosarul meu, nu e dosarul partidului. De data asta, pentru că am demonstrat întregii naţiuni că sunt nevinovat şi nu am nicio legătură cu ceea ce mi-au fost aduse ca şi acuzaţii, vă spun cât se poate de clar că eu candidez la o funcţie de conducere în PSD”, a declarat Oprişan.

 

 

Șeful CJ Vrancea a refuzat să spună funcția pe care vrea să o ocupe, putând fi vorba despre șefia partidului sau o funcție secundară, dar cu siguranță va face acest pas la Congresul din luna martie.

 

„Să vedem ce stabilim în BPN, în CExN, ce formă va exista şi Congresul va avea loc la data stabilită. Dacă se impune alegere a unui nou BPN în Congres, da, fără niciun fel de problemă”, a afirmat Oprișan, întrebat fiind dacă va candida la o funcţie de conducere în PSD.

 

 

Nu a fost stabilită încă data Congresului, fiind vehiculate datele de 10 sau 17 martie.

 

Marian Oprișan a fost unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai lui Liviu Dragnea, în conflictul acestuia cu fostul premier poziționându-se fără rezerve de partea lui Mihai Tudose și de atunci a intrat în conflict deschis cu liderul PSD.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed