Lucrezi pe cont propriu? Iată de ce depinde bunăstarea ta

Cei mai importanți factori care influențează fericirea unui freelancer sunt venitul obținut sau costul orar, după caz, urmat de echilibrul dintre muncă și viața personală. Pe locul al treilea în acest clasament se situează un program de lucru flexibil și oportunitățile de dezvoltare a abilităților, arată concluziile unui studiu realizat de 24seventalent.com, o firmă americană specializată în recrutarea profesioniștilor din domeniile care se bazează pe creativitate.

 

Acest sondaj a mai evidențiat și cele mai răspândite motive care îi mână pe angajați să se desprindă de locul de muncă și să înceapă să lucreze pe cont propriu. Astfel, pe primul loc în topul motivelor se află flexibilitatea, urmată de libertate. Pe poziția a treia se află un motiv obiectiv: concedierea de la fostul loc de muncă.

 

Totodată, multe persoane devin freelanceri deoarece își doresc un echilibru mai bun între muncă și viața personală. În același timp, ei au observat că, fiind pe cont propriu, pot prinde mai multe oportunități de lucru. Un alt motiv pentru care unii specialiști își încep o carieră ca freelancer este faptul că nu au reușit să se angajeze, la un moment dat.

 

În schimb, alții au ales această soluție deoarece doreau să câștige mai mulți bani, iar pentru o altă categorie de persoane este foarte important să-și poată controla ei înșiși evoluția carierei. Totodată, unii oameni preferă să lucreze pe cont propriu după ce au obosit să muncească pentru un angajator, alții vor să scape de stresul de la serviciu, în timp ce o altă categorie își minimizează astfel riscul de a fi concediați.

 

Studiul citat a mai relevat faptul că, pe măsură ce o persoană adună vechime ca freelancer, disponibilitatea sa de a se mai angaja scade.

 

Cu toate satisfacțiile pe care le implică, a lucra pe cont propriu reprezintă, totodată, o mare provocare. Cea mai importantă dintre acestea este ca specialistul să-și mențină relevanța din punct de vedere profesional. O altă mare provocare este să reușească să termine proiectele pe care le ia la timpul stabilit. Nu în ultimul rând, multor freelanceri le lipsește o direcție clară în carieră.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed