Ludovic Orban, decizie radicală! Ce a interzis după apariția pozelor din biroul său

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că a vorbit cu Ludovic Orban și că acesta a luat o măsură drastică după scandalul celebrei poze din biroul său atunci când îți serba ziua de naștere. Mai exact, premierul va interzice demnitarilor să intre cu telefoanele mobile în spațiul în care acesta se află.

„I-am spus… Așa cum la Cotroceni nu intri cu telefonul, nici la tine nu trebuie să lași pe nimeni să intre cu telefonul”, a declarat Rareș Bogdan, potrivit Libertatea.

Întrebat unde ar putea să lase telefoanele mobile, Rareș Bogdan a spus că ar putea „să le pună într-un coș, într-un pantof, să le pună unde vor ei”.

„Dar să nu intre cu telefoanele mobile, pentru că nu e normal să intri cu telefonul într-un loc de unde se conduce România și pot exista documente, nici de ziua premierului. Sunt convins că nu o să-i mai lase să intre cu telefoane mobile”, a afirmat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul a mai spus că el nu crede că fotografia a fost făcută pentru a-i strica imaginea premierului, ci că persoana a vrut mai degrabă să se laude. Totodată, Rareș Bogdan a subliniat că marele atac al PSD la adresa Guvernului Orban a fost că premierul fumează în birou. „Noi nu furăm, noi fumăm”, a replicat liberalul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed