Ludovic Orban: Din ceea ce ştiu eu, nu există nicio creştere de taxe şi impozite. Construcţia bugetului se realizează. Nu e o întârziere

„Din ceea ce ştiu eu, nu există nicio creştere de taxe şi impozite. Construcţia bugetului se realizează. Nu e o întârziere. Guvernul a spus că va finaliza proiectul de buget până la începutul sesiunii parlamentare. SIgur că e un Guvern nou învestit, e un Guvern de coaliţie şi vă daţi seama că discuţiile sunt un pic mai complexe când e vorba de un Guvern de coaliţie, dar eu am încredere că Guvernul va finaliza în cel mai scurt timp proiectul legii bugetul de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi că acestea vor fi trimise spre dezbatere şi aprobare Parlamentului”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat marţi de ce durează aşa mult construirea bugetului pentru acest an şi dacă vor fi creşteri de taxe şi impozite.

Chestionat dacă nu sunt suficiente fonduri pentru a acoperi toate proiectele propuse în acest an, preşedintele PNL a răspuns: „Prefer să nu mă pronunţ până nu ajunge proiectul de buget pe masa Guvernului”.

„Ne propunem îmbunătăţirea colectării. Printre obiectivele pe care le avem este şi digitalizarea ANAF, a Ministerului de Finanţe, digitalizarea facturilor care va duce la o încasare mai bună a TVA, o combatere a evaziunii fiscale. Un proiect de buget al unui Guvern de coaliţie e un proiect care necesită negocieri mult mai complexe. Evident construcţia bugetară este afectată de nişte obiective, de nişte ţinte pe care le avem privitor la deficitul bugetar, la necesitatea de a asigura resurse pentru cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri europene, de necesitatea de a asigura resursele financiare pentru toate celelalte categorii de programe, inclusiv cele de susţinere a mediului de afaceri”, a completat Orban. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed