Lufthansa se aşteapă la revenirea la profit operaţional în 2022; acţiunile companiei au urcat cu peste 5%

0

Călătorii şi-au reluat călătoriile aeriene în urma ridicării restricţiilor legate de pandemia de Covid-19 în 2020 şi 2021, ajutând companiile aeriene precum Lufthansa, Air France-KLM şi IAG, proprietarul British Airways, să revină la profit în această vară.

Lufthansa a declarat că rezervările pentru restul anului se situează acum la o medie de 83% faţă de nivelul anterior pandemiei şi că speră că rezervările pentru călătoriile de afaceri vor ajunge la 70% în trimestrul patru.

Directorul general Carsten Spohr a declarat că grupul de companii aeriene vede din ce în ce mai mulţi oameni bogaţi care sunt dispuşi să cheltuie bani pe hoteluri, maşini de închiriat, restaurante scumpe, precum şi bilete de avion.

”Aceşti oameni sunt mai puţin sensibili la creşterile şi recesiunile economice”, a spus el.

Lufthansa se aşteaptă acum să genereze un profit operaţional ajustat (EBIT) pe întregul an de peste 500 de milioane de euro, revenindu-şi după pierderea de 2,3 miliarde de euro de anul trecut.

Analiştii sunt şi mai optimişti, prevăzând în medie un profit EBIT de 569 de milioane de euro, potrivit unei estrimări consens publicată pe site-ul Lufthansa.

Acţiunile transportatorului aerian au crescut joi cu peste 5%.