Magazinele Dolce&Gabbana din Milano, închise pentru trei zile în semn de protest

Creatorii de modă italieni Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au ales această formă de protest din cauză că au fost „puşi la zidul infamiei” ca urmare a acuzaţiilor de fraudă fiscală care le-au fost aduse.

 

Începând de vineri, trecătorii pot vedea afişe cu textul „Chiuso per indignazione/ Closed for indignation” (Închis din cauza indignării, n.r.) pe geamurile magazinelor casei de modă Dolce&Gabbana din Milano, oraşul în care Domenico Dolce şi Stefano Gabbana şi-au lansat prima lor colecţie, în 1985.

 

Domenico Dolce şi Stefano Gabbana sunt furioşi din cauza „atacurilor” primite din partea autorităţilor italiene şi din cauza faptului că au fost puşi „la stâlpul infamiei” de către presa din Italia, ca urmare a acuzaţiilor de fraudă fiscală care le-au fost aduse, dar pe care cei doi le-au negat întotdeauna.

 

Potrivit dailymail.co.uk, cei doi creatori de modă nu poartă încă uniforme de puşcăriaş, întrucât sistemul de justiţie din Italia prevede că orice persoană găsită vinovată de către instanţă are dreptul să facă recurs de cel puţin două ori.

 

Totuşi, administraţia din Milano a anunţat că cei doi creatori de modă nu vor mai putea să folosească spaţii publice pentru show-urile lor, din cauză că acest lucru ar afecta imaginea oraşului.

 

„De fiecare dată când creatorii de modă Dolce şi Gabbana au depus cereri pentru a obţine spaţii publice (pentru prezentările lor, n.r.), consiliul municipal le-a închis uşile în faţă”, a declarat directorul comercial al casei de modă, Franco D’Alfonso. „Creaţiile lor sunt apreciate peste tot în lume. Nu avem nevoie de un scandal cu acuzaţii de fraudă fiscală pentru a ne promova”, a adăugat acesta.

 

Anunţul făcut de municipalitatea din Milano a fost primit cu furie de către cei doi creatori de modă. „Cei de la consiliul municipal din Milano: Sunteţi dezgustători!”, a scris Stefano Gabbana pe contul său de pe reţeaua de socializare Twitter.

 

Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au fost condamnaţi, pe 19 iunie, de Tribunalul din Milano la o pedeapsă de un an şi opt luni de închisoare pentru fraudă fiscală, a anunţat presa italiană, citată la momentul respectiv de AFP.

 

Parchetul ceruse la sfârşitul lunii mai o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare, în acest proces, în primă instanţă. După ce au aflat decizia instanţei, avocaţii apărării au anunţat că vor face apel, fapt care suspendă executarea pedepsei.

 

Cei doi creatori de modă italieni, printre ai căror clienţi se află numeroase vedete de prim rang precum Beyonce şi Madonna, au respins întotdeauna acuzaţiile care le-au fost aduse.

 

Verdictul anunţat pe 19 iunie îi condamnă pe Domenico Dolce şi Stefano Gabbana şi la plata unei amenzi către fiscul italian în valoare de 500.000 de euro.

 

În acelaşi proces, în afară de cei doi creatori de modă, alţi patru acuzaţi au fost condamnaţi la pedepse de cel puţin doi ani de închisoare cu suspendare. Printre aceştia se află fratele lui Domenico Dolce, Alfonso, şi alţi manageri ai casei italiene. Un al cincilea acuzat, Antoine Noella, a fost achitat.

 

Cei doi creatori de modă sunt acuzaţi de fraudă fiscală prin intermediul unei serii de firme fantomă – inclusiv Gado, un acronim al numelor lor de familie – din Luxemburg, în 2004 şi 2005, cărora le-au încredinţat controlul asupra mărcilor din grupul lor, cu scopul de a evita fiscul italian, în condiţiile în care acele firme erau în realitate administrate din Italia.

 

Tribunalul din Milano a reţinut împotriva celor doi creatori de modă un singur delict, din cele două, de care erau învinuiţi, „nedeclararea anumitor venituri”, renunţând la acuzaţia de „declaraţie falsă de venituri”. În plus, din suma de 1 miliard de euro de care cei doi creatori au fost acuzaţi, iniţial, că au sustras-o de la fiscul italian, tribunalul a reţinut în final doar nereguli în valoare de 200 milioane de euro.

 

Înainte de pronunţarea verdictului, procuroarea Laura Pedio a vorbit, pe 19 iunie, de „o fraudă fiscală sofisticată şi certă”, dovedită prin „probe solide ca o stâncă”.Ea a considerat că „cei doi creatori de modă au participat activ, semnând contracte de cesiune a mărcii”. Gado, potrivit părerii sale, era „un fel de nebuloasă care avea consistenţa unui gaz”.

 

În timpul rechizitoriului, un alt procuror din acest proces, Gaetano Ruta, a spus că „Gado era o construcţie artificială, al cărei obiectiv consta în realizarea unui avantaj fiscal care a fost în final obţinut”.

 

În martie, o instanţă civilă, Comisia Tributară din Milano, i-a condamnat pe cei doi creatori de modă, pentru aceeaşi acuzaţie de evaziune fiscală, la plata unei uriaşe amenzi de 343 milioane de euro. Cei doi creatori de modă au făcut deja recurs la Curtea de Casaţie împotriva acestei sancţiuni.

 

„Pe mine mă interesează doar să creez haine, asta e tot! Să facă şi să spună ce vor”, a comentat Stefano Gabbana într-un mesaj postat pe Twitter. El şi-a susţinut încă o dată nevinovăţia: „Să fii acuzat de ceva care nu este adevărat nu e deloc un lucru frumos, dar nu-mi pasă, cu toţii ajungem sub pământ”.

 

Un grup înfiinţat în 1985, Dolce & Gabbana are peste 3.000 de salariaţi, 250 magazine în 40 de ţări şi a înregistrat o cifră de afaceri de circa 1 miliard de euro în anul fiscal 2011/ 2012.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed