AcasăMarile ÎntâlniriMAGICIANUL TEO: „Eu nu trăiesc din magie, eu trăiesc prin magie”

MAGICIANUL TEO: „Eu nu trăiesc din magie, eu trăiesc prin magie”

Când era copil, credea că deja este „cineva”, de vreme ce toată lumea știa când să îl felicite, de ziua lui. Ca adolescent, a calculat că un post în bancă te ajută să fii „cineva”, așa că a cucerit Academia de Studii Economice din București. A terminat facultatea cu 10, dar și-a dat seama „cine” este abia după Facultatea de Actorie pe care a absolvit-o tot cu nota maximă. Costin Teodorescu este un… actor magic. Scrie poezii, spune că e sensibil și emotiv (deși nu pare) și face spectacole de magie la care adulții uită de Timp și de „Cine” sunt și îl privesc cu mirare de copil. Magicianul Teo este un brand construit cu multă muncă, într-un domeniu în care Costin a fost printre pionieri. Poate tocmai de aceea acum este printre cei mai buni! Este… „Cineva”… și nu în orice dimensiune, ci în Magie.

Foto © Justin Iancu

Teo sau Costin?
Costin sau Teo. Eu sunt Costin. „Teo” a venit ulterior, atunci când am hotărât să dau un nume personajului magic. Dar să știi că și Costin era celebru, de când era mic. (N.R.: Râde!) Uite, îți povestesc ceva: sunt născut de Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar când eram mic, toată lumea îmi spunea „la mulți ani” pentru ziua de nume şi eu credeam că sunt atât de cunoscut încât știu toți că e ziua mea de naștere. Pe la 7-8 ani i-am și spus mamei mele: „Mama, sunt un superstar, toată lumea știe că e ziua mea”.

– Ești magician. O profesie pe care Autoritatea Națională pentru Calificări nu cred că a cuprins-o vreodată. Ce înseamnă să trăiești din magie?
Eu sunt actor. De fapt, nici nu știu ce sunt. Sunt un OM care și-a găsit o cale, un vector de sens. Cred că noi, oamenii, avem o parte sublimă și o parte abjectă. Am tras cu dinții să merg în partea mea sublimă și să fac tot ce e mai bun și mai frumos cu ea, așa că eu nu trăiesc din magie, trăiesc prin magie.

foto: © Justin Iancu

– Dacă întrebăm copiii, cu siguranță vor spune că ai jobul ideal. Să însemne acest lucru tocmai faptul că ți-ai urmat visul din copilărie?
Trăiesc într-o lume în care lucrurile frumoase nu sunt ieșite din comun și nu stârnesc nicio mirare. Eu iau oamenii cu mine la spectacol, adică îi duc în povestea mea, mă înțeleg cu ei, comunic cu ei. Mă leșină de drag să le văd privirea prietenoasă atunci când sunt pe scenă. Spectacolul meu are adresă: iubesc copiii, iar copiii se nasc cu toții geniali, crede-mă! Am reușit să „mă joc” cu copiii atâția ani pentru că nu am lăsat copilul meu interior să-și piardă tovărășia sinceră. Deci, nu mi-am urmat un vis, ci o stare.

– Ești licențiat în Actorie – cu nota 10!!! Ai terminat la clasa profesorilor Rodica Mandache și Eusebiu Ștefănescu, profesori foarte exigenți. În învățământul universitar… vocațional există și o variantă de formare pentru entertainment? De fapt, entertainment vedem peste tot – online, tv, spectacole… cine reglementează valoarea și „regulile” acestor acțiuni?
Cred că fiecare are un talent cu care se naște. Aaaa și mai cred în farmec. Știi tu, farmecul e ca banul: ori îl ai, ori nu-l ai. Nu pot să mă prefac eu acum că uite cât de fermecător sunt și câte pot să fac. Îmi plac foarte multe vorbele lui Nichita Stanescu: „A te naşte este o condamnare la moarte. După felul păcatului şi pedeapsa: unii oameni, alţii păsări, alţii pietre.” Așa că fiecare se pierde sau nu în funcție de talentul și educația artistică pe care a vrut să le asimileze.

Foto: © Bogdan Ciubuciu

„Probabil cineva acolo Sus mă iubește tare, de nu am ajuns economist astăzi”

– În viaţa ta exista şi scenariul ca astăzi să lucrezi la o bancă în Ploiești, orașul în care te-ai născut. Ai o diplomă de licență de la Academia de Studii Economice din București. E prima diplomă, înaintea celei de actor. Cum ai ajuns la ASE și de ce nu ești economist astăzi?
Am vrut toată viața să am o meserie prin care să fiu respectat. Nu știu de ce aveam senzația că dacă lucrezi la o bancă ești „cineva”. Și sigur ești cineva, doar că nu aveam nicio dată corectă de a îmbrățișa această meserie. Căutam ceva cu care să mă identific. Nu am reușit să mă identific cu nimic din această facultate pe care am terminat-o cu media 10. De fapt, am uitat tot. Și aici nu mă refer la informația studiată, ci la energia din facultate, la vibe-ul meu în raport cu colegii de care de-abia îmi aduc aminte, spre rușinea mea. Probabil cineva acolo Sus mă iubește tare, de nu am ajuns economist astăzi, pentru că făceam o meserie care mă chinuia emoțional teribil.

Foto © Justin Iancu

– Te-ai mutat în București, din Ploiești, cu lucrurile care au încăput într-un rucsac, când s-a eliberat o cameră în apartamentul unor prieteni. Ca să îți plătești chiria, făceai figurație în reclame. N-ai deznădăjduit?
Niciodată. În ziua în care am știut că o să fac meseria asta atât de frumoasă am simțit că merită orice efort. Și așa este. M-am mutat în București. Nu aveam niciun ban, am spus că dacă am luat această decizie trebuie să merg până la capăt, să lupt până reușesc. Se poate orice: cu credință, dragoste, dăruire și mai ales multă răbdare … poți muta munții din loc, sau dacă nu reușești treaba asta cu munții, ajungi să ai un mod de viață care te face fericit în fiecare zi.

– „Viața de artist e bună atâta timp cât ai unde să stai”, spuneai acum ceva vreme. E normal să te mulțumești cu atât de puțin financiar când ești artist?
Mie nu mi-au plăcut banii. Mi-a plăcut siguranța financiară, mi-a plăcut să îmi câștig pâinea corect, cinstit, până la ultimul șfanț. Cred că în viață trebuie să îți faci menirea corect, pentru că dacă faci treaba asta, vin la tine și banii și fanii și bucuriile profesionale. Tot.

Foto © Justin Iancu

„Eu nu sunt magician. Sunt un actor… magic”

– De 10 ani ai propriul show de magie pe care îl susții mai degrabă la petreceri pentru copii. Te mai simți actor?
Categoric. Eu nu sunt magician. Sunt un actor … magic. De când am format spectacolul „Teo Magic Show” am știut că timpul lui este limitat. Teo s-a născut mult după ce s-a născut Costin, iar Costin sper să trăiască mult și bine peste Teo. Eu sunt actor. Magicianul este ceva efemer, dar care la un moment dat va rămâne în memoria celor cu care m-am ciocnit în acest Univers, (sper eu) ca fiind ceva minunat.

– Care sunt principalele provocări ale businessului pe care îl ai?
Eu nu am un business, am un mod de viață. Iar modul meu de viață nu are provocări, are doar stări la care încerc să mă adaptez cu tot sufletul meu.

– Copiii sunt cel mai greu public – nu au filtrul politeții, sunt sinceri și nerăbdători. Ai fost vreodată descumpănit și nesigur în momentele de magie în fața lor?
Niciodată. Sunt foarte sigur pe mine. Eu sunt căpitanul, eu conduc. Nu am voie să fiu nesigur. Dar, într-adevăr, am auzit și eu de magicieni sau animatori care au mâncat bătaie de la copii. (N.R.: Râde!) Cred că, de fapt, contează foarte mult respectul pe care îl impui. La spectacolele mele se râde cu mine, nu de mine.

– Dar mai cred copiii în magie?
Absolut. La fiecare spectacol văd în ochii lor bucuria credinței că ceea ce fac eu e magic, cu adevărat. Păi copiii țin spectacolul în viață!

Foto © Catălin Balau

– De mulți ani ești la TVR, în emisiuni alături de Marina Almășan. Cred că ești unul dintre colaboratorii cei mai vechi ai TVR. Mai crezi în televiziune?
Sunt de 11 ani pe la cârma emisiunilor ce poartă semnătura Marinei Almășan. De 11 ani săptămânal sunt pe post, de 11 ani cu mare credință fac tot ce pot mai bine să sparg bariera ecranului și să ajung la sufletul oamenilor. Sunt, cred, cel mai vechi colaborator TVR, statut care cred că așa va rămâne mult și bine. Eu cred în mine, cred în cineva care poate se va prinde că poate să facă treabă cu mine și că va descoperi o mină de aur care are la bază o dorință mare.

– Îți mai propui să lucrezi într-un teatru? De fapt, ți-ai propus vreodată?
De-abia aștept o colaborare frumoasă, o colaborare care sper să-mi aducă tot atât de multe bucurii cum o face spectacolul de magie.

Foto © Bogdan Ciubuciu

„Spectacolul meu nu are vârstă”

– De unde înveți trucurile? Știu că la început le-ai „cumpărat” din Barcelona.
Le învăț singur, pentru că sunt autodidact. Într-adevăr, primele au fost din Barcelona, apoi Roma, Paris, Viena… Cel mai important la un truc este exersarea lui și povestea într-o notă personală pe care o construiești în funcție de stilul tău și de tipul de spectacol de magie susținut.

– Ai trucuri și pentru adulți? Caută oamenii bucuria incredibilului?
Spectacolul meu nu are vârstă. Publicul meu este format atât din copii, cât și din părinții lor. Știi ce îmi place cel mai mult? Îmi place faptul că acum, după 15 ani de experiență, pot să mă mulez foarte tare pe nevoile emoționale ale publicului meu. Știu clar care și cât este limita mea, astfel încât să pot ajunge 100% la sufletul omului. Eu asta vreau. Probabil că din acest motiv am avut și mare succes: spectacolul nu este despre mine, este despre publicul meu care are rolul principal. Eu sunt doar un artist simplu care a găsit o cheie spre inima oamenilor. Oamenii caută, în general, tot ce e frumos. Eu am înțeles de foarte mult timp că oamenii din jurul meu, la spectacol, nu sunt ca ei. Eu am obligația de a-i face să fie ca mine, cu mine pe toată durata spectacolului. Deci, este obligatoriu să îi fac să se simtă incredibil.

Foto © Bogdan Ciubuciu

– Magia este mai aproape de matematică sau de cuvânt?
Magia este mai aproape de suflet. Este actorie. Eu cred că magia fără poveste nu înseamnă nimic. Spectaculos la un număr de magie nu este numărul în sine, ci povestea care îmbracă numărul. Magicul din magie nu face altceva decât să pună punctul pe „i” într-o poveste pe care tu, ca magician, ești obligat să o faci foarte credibilă. Uite, de exemplu, la un moment dat, o doamnă producătoare a unei emisiuni TV îmi făcea o emisiune-portret. Eu îi dădusem niște filmări cu mine și dumneaei le viziona acasă. Fiind vorba despre copii, fetițele ei se uitau la acele înregistrări video. Erau numai ochi și urechi. La un moment dat, eu spun pe înregistrare: „cine a fost cel mai cuminte, va găsi la el acasă, sub pernă, eșarfele magice”. În acel moment ele au fugit spre camera lor, s-au dat cap în cap când au vrut să intre în camera lor pentru a găsi mai repede eșarfele. Ele nu m-au văzut niciodată în realitate. Au văzut o filmare și au fost cucerite. Despre asta cred că este vorba. M-a sunat mama lor și mi-a spus: „Ești incredibil, dacă ale mele care nu te-au văzut niciodată au fost fascinate, cred că în realitate ești absolut fantastic.”

– Ești iluzionist sau mentalist?
Sunt actor. Și îmi place să spun asta foarte des, pentru a încuraja și alți actori – care poate speră să fie angajati la un teatru sau în altă parte – să știe că meseria de actor este foarte versatilă și că fiecare trebuie să își caute o nișă a lui. Nu este obligatoriu să crezi că importanța ta ca actor ți-o dă angajarea la un teatru sau colaborarea. Tu trebuie să rămâi actor, indiferent de cum și ce joci. În facultate, foarte des au auzit de la profesorii mei: „trebuie să vă faceți treaba foarte bine. Când o să vă faceți treaba foarte bine, vor veni și fanii, și banii, și celebritatea și tot”.

– Care este cea mai frumoasă amintire a magicianului?
Magicianul are numai amintiri frumoase. Câteodată merg așa… seara pe stradă, singur, după un spectacol și mă gândesc: „Doamne, cât de incredibil a putut să fie și astăzi!” Îi mulțumesc Lui des, pentru ceea ce sunt. Eu prețuiesc fiecare spectacol și le fac pe toate cu o mare, mare seriozitate. Mă gândesc că eu poate mâine am șansa să repar la un alt spectacol ceea ce nu îmi place, dar dacă vine cineva o dată și eu nu dau randamentul dorit, acea persoană își va aminti mereu de mine ca fiind un oarecare. Eu nu asta îmi doresc. Eu îmi doresc să fiu altfel, să fiu important și mă comport ca atare. Muncesc ca atunci când intru la un eveniment să se schimbe aerul din încăpere. Și nu e ușor deloc.

Foto © Bogdan Ciubuciu

– Ai o relație specială cu bunicul tău. Ce ai învățat cel mai important de la el?
Cel mai important lucru pe care l-am învățat este că viața merge înainte, că fiecare este dator să își facă menirea pe acest pământ și că nu te poate abate nimeni de la drumul tău. Eu pe bunica, pe soția lui, nu am cunoscut-o niciodată. El a rămas văduv la 50 de ani și cred că este cumplit pentru un bărbat să rămână singur așa între două vârste. Acum are 93 de ani și îmi arată în fiecare zi că dragostea nu moare și că distanța dintre viață și moarte este mai mică decât dragostea adevărată. Merge săptămânal la cimitir, la Mamaie, chiar și după 40 de ani, iar câteodată lăcrimează și îmi mărturisește că i-ar fi plăcut să fie și ea să mă vadă așa cum sunt…

– De ce colecționezi pălării?
Sincer, am căutat ceva la primul spectacol, ceva care să îmi mascheze emoțiile. Eu sunt foarte emotiv. Nu pare, știu, dar sunt. Și aveam senzația că emoțiile ies din mine ca aburul numai la gândul că sute de ochi vor ajunge să mă privească jucând. Am căutat ceva care să mă scoată din „civil”, ceva care să fie al lui Teo Magicianul. Și, văzând că îmi stă bine, a devenit brand-ul meu. M-am trezit fără să vreau ca fiind magicianul cu pălărie. Vreau să îți spun că la un spectacol mi-am uitat pălăria acasă. Aveam senzația că e în mașină și am uitat să verific și asta a fost. Tot spectacolul am avut senzația că sunt în fundul gol. A fost îngrozitor.

Foto © Justin Iancu

– Scrii poezii. Recită-mi una!
Scriu poezii pentru că îmi place să arăt și latura mea sensibilă, tristă. Eu nu sunt un clown, așa cum crede toată lumea când vede un om funny. Eu, în principal, sunt un om cuminte, chiar trist. Nu sunt, așa cum pare, „sufletul petrecerii” în gașcă. Sunt o persoană care, prin prisma meseriei este funny pentru că așa este personajul magic. Așa e Teo. Costin este ca în poezia aceasta:


Mireț:

Toamna,
A venit aspră și murdară
Cărând murdării dinspre vară,
Iar frunzele despuiate de tinerețea lor
Umblă ca niște gunoaie de aur pe străzi,
Strălucind.
Viclenia nopților reci, însă
E din ce în ce mai prezentă,
Iar liniștea se aude până în fundul lumii.
Cerul parcă mănâncă pământul,
Iar prin văzduh nu mai trec suflete.
Dar și pământul e lacom
Și nerăbdător,
Așa că-ncepe să muște.
Numai obrazul de porțelan mai lucește
Înaintea-mi gurii, care cu-o voce muierească
Cântă spre slava lui Dumnezeu.

Și îți mai spun una:

Eu. Toamna

Toamna s-a plimbat deasupra pielii mele
Strivindu-mi toată vara-n spate,
Și m-a făcut să devin un fruct copt
Și atât de zemos - încât curg.

– Care a fost momentul inexplicabil din cariera ta?
Cred că totul este inexplicabil și, de fapt, viața este un vis. Cum a spus și Shakespeare în „Furtuna”, „suntem din plămada din care sunt făcute visele și scurta noastră existență o întregește un somn.”

Foto © Justin Iancu

– Fetele surorii tale sunt primele care văd trucurile? Le iei drept eșantion reprezentativ pentru publicul pe care îl targetezi?
Câteodata da. Din păcate, ele stau în Barcelona și nu ne vedem așa des. Bine, nu ne vedem des în sensul în care… dacă stăteau în București, ne vedeam zilnic. Așa… eu plec o dată la 2-3 luni la ele și da, petrec cât pot de mult timp cu ele și atunci când îmi achizitionez trucuri noi din Barcelona, le experimentez pe ele. Le place că unchiul lor este magic și sunt foarte fericite când mă văd la spectacole. În fiecare vară, când sunt în România, le iau cu mine la spectacole.  

– Undeva la orizont, încă departe, începe să se zărească pragul de 40.  Cum te vezi la 40?
Problema este că am învățat să nu mă mai văd. Viața mea este atât de surprinzătoare încât nu știu dacă mă mai vad cumva. Până să fac 20 de ani, îmi doream să fiu medic stomatolog. Până în 30, îmi doream să fiu prezentator TV, actor la Teatrul din Ploiești, cu familie și doi copii. Acum, pana în 40, îmi doresc să primesc ce îmi oferă viața, să fiu sănătos și dacă cumva mai pot să împrumut din ce îmi doream în trecut este minunat. Medic stomatolog nu mă mai pot face acum, dar să am doi copii și să fiu prezentator al unei emisiuni TV, eu zic că se poate. Așa că aștept ofertele, și de show-ri TV … și de copii. (N.R.: Râde!)

Foto © Justin Iancu

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.