AcasăEconomieMagnatul taiwanez Robert Tsao va finanţa o armată de 3,3 milioane de...

Magnatul taiwanez Robert Tsao va finanţa o armată de 3,3 milioane de ”războinici civili” care să lupte împotriva unei invazii chineze

Anunţul făcut de Robert Tsao, fondator al United Microelectronics Corp (UMC), un important producător de microcipuri, vine pe fondul activităţii militare în creştere între Taiwan şi China. Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat joi că soldaţii săi au doborât o dronă chineză din apropierea insulelor Kinmen din Taiwan.

Tsao, în vârstă de 75 de ani, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că ameninţarea Partidului Comunist Chinez (PCC) la adresa Taiwanului creşte. Bărbatul purta o vestă antiglonţ şi o cască şi a promis fonduri necesare pregătirii a ”trei milioane de oameni în trei ani”.

Tsao va colabora cu organizaţia de apărare civilă a insulei, Academia Kuma, iar 60% din fonduri ar fi destinate construirii unei armate de ”războinici” şi 40% pentru a instrui alte 300.000 de persoane să tragă.

”Dacă putem rezista cu succes ambiţiilor Chinei, nu numai că vom putea să ne protejăm patria, ci şi să aducem o mare contribuţie la situaţia mondială şi la dezvoltarea civilizaţiei”, a spus el.

Tsao a fost anterior un susţinător activ al unificării Taiwanului cu China şi a renunţat la cetăţenia taiwaneză în semn de protest faţă de o investigaţie guvernamentală asupra companiei sale. Cu toate acestea, el a declarat pentru Radio Free Asia că s-a răzgândit după ce a fost martor la represiunea împotriva mişcării pro-democraţie din Hong Kong.

De asemenea, el a anunţat că a renunţat la cetăţenia din Singapore, că i-a fost restaurată cetăţenia taiwaneză şi că plănuieşte să ”moară în Taiwan şi să fie alături de oamenii săi”.

”Având în vedere istoricul de atrocităţi al Partidului Comunist Chinez împotriva propriului popor şi dominaţia brutală asupra celor precum uigurii, care nici măcar nu sunt chinezi, ameninţările PCC nu au făcut decât să aprindă în rândul poporului taiwanez o ură amară împotriva acestui inamic ameninţător şi o hotărâre comună de a rezista”, a evocat Tsao, potrivit Bloomberg.

Academia Kuma a fost înfiinţată în 2021, pe fondul dorinţei tot mai mari din partea populaţiei civile din Taiwan de a fi instruită în războaie de gherilă, autoapărare şi măsuri de prim ajutor. În august, a lansat o acţiune de crowdfunding şi organizaţia a fost abordată de Tsao.

”Acest obiectiv este ambiţios şi provocarea este descurajantă, dar Taiwanul nu are timp să ezite”, a precizat Academia Kuma într-un comunicat.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, dorinţa comunităţii pentru instruirea civilă a crescut, dar a rămas fără un răspuns din partea Guvernului, care s-a concentrat pe construirea trupelor sale armate şi rezerviste. După ce s-a îndepărtat de forţele armate bazate pe recrutare, Taiwanul s-a luptat să ocupe poziţii şi să menţină o forţă de luptă adecvată, care se pare că numără mai puţin de 90.000.

Academia Kuma a precizat că voinţa oamenilor din Taiwan de a rezista unei invazii va ”determina rezultatul războiului”.

”Războiul nu este o chestiune pentru câţiva oameni, iar fiecare taiwanez are datoria de a-şi apăra ţara. Fiecare are capacitatea şi responsabilitatea de a contribui cu forţele proprii în război”, se mai arată în comunicat.

După anunţ, UMC s-a distanţat de Tsao, care s-a retras din compania pe care a fondat-o de mai bine de 10 ani.

”Nu are nimic nicio legătură cu UMC”, a spus el.

 

Ultimele Articole