Mai cresc pensiile sau nu? Anunțul făcut de ministrul Muncii. Ce spune noua lege, de fapt

Mai cresc sau nu pensiile? Mulți români așteaptă niște informații clare referitoare la veniturile lor. Iată că avem câteva vești interesante.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona-Bucura Oprescu, a dezvăluit ce se întâmplă cu majorarea pensiilor, mult așteptată de seniorii României.

Totodată, ea a explicat și ce prevede actuala lege a pensiilor.

”Unul dintre obiectivele noii Legi a pensiilor este să urmărim creșterea valorii punctului de pensie, dar și pentru a-i ajuta pe românii cu pensii mici, evident, dorim să creștem cu o sumă ceva mai consistentă și pensia minimă”, a declarat ministrul Muncii, la România TV.

Întrebată de când vor crește pensiile românilor, Simona Bucura-Oprescu a răspuns că există două aspecte care sunt decisive.

Când vor crește pensiile

”Aici avem două aspecte, unul care ține de partea instituțională a Casei Naționale de Pensii Publice pentru că până la 31 august, președintele Casei Naționale de Pensii Publice are sarcina de a digitaliza toate dosarele de pensie și una care ție de rapiditatea cu care încheiem procesul noii Legi a pensiilor.

Noi facem toate eforturile să fie cât mai repede, punem la masă toți actorii implicați Ministerul Muncii, Banca Mondială, care se ocupă de partea de impact financiar, cei de la Ministrul Finanțelor și Fondurilor Europene. Întreaga reformă legată de sistemul de pensii publice este aferentă cererii de plată 3 din jalonul PNRR ceea ce însemnă că până în noiembrie această reformă trebuie să fie finalizată. Asta înseamnă că proiectul de lege, noul cadru normativ cu privire la pensii trebuie să fie finalizat până în noiembrie. Data la care va intra în vigoare o va decide Parlamentul și o vom cunoaște cu toții în momentul în care apare în Monitorul Oficial”, a mai completat aceasta.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed