Mai dispare o fabrică celebră pe vremea lui Ceauşescu. În loc va fi construit un complex uriaş

După ce au făcut din NEPI cel mai mare investitor imobiliar din România, fondatorii săi, Martin Slabbert şi Victor Semionov, s-au retras din companie în 2015 pentru a repeta experienţa cu un nou fond denumit Prime Kapital. La scurt timp după formarea acestuia au încheiat un parteneriat cu sud-africanii de la MAS Real Estate Inc. (MAS REI) prin care ţintesc acum dezvoltări imobiliare ce depăşesc ca valoare suma de un miliard de euro la nivelul Europei Centrale şi de Est.

 

Până acum, cel mai ambiţios proiect imobiliar anunţat de aceştia în România este cel care va lua locul halelor Teba Industries din Iaşi, amplasate chiar lângă magazinul Leroy Merlin din oraş. Pe cele circa zece hectare de teren Prime Kapital intenţionează să dezvolte un proiect mixt, cu până la 100.000 de metri pătraţi de clădiri de birouri, peste 2.500 de locuinţe şi un hotel.

 

Producătorul de ţesături Teba Industries, care în anii 2000 atingea maximul dezvoltării capitaliste cu circa 6.000 de salariaţi, a fost prins în vâltoarea crizei. În 2008 a închis fabrica din Arad, unde lucrau 900 de oameni, şi a mutat producţia în Iaşi, după ce a disponibilizat 800 de angajaţi şi la Iaşi, din totalul de 1.100 de persoane. Astăzi nu mai funcţionează nici această fabrică, iar activele sale au fost vândute sud-africanilor. Înainte de 1989, fabrica purta denumirea de Întreprinderea de Mătase Victoria Iaşi.

 

Articolul integral pe CAPITAL

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed