Mai e mult pana departe

Destinatii posibile: munte, mare, delta… Ne putem imagina ca antreprenorii care le-au conceput si realizat au gandit intai conceptul; adica sa avem si noi hoteluri cum sunt in toata lumea, ale caror standarde de calitate sa fie foarte ridicate… De la gand insa la infaptuirea lui este nevoie de bani si munca. Inutil sa precizam ca cu cat locatia aleasa este mai indepartata si mai retrasa cu atat costurile cresc… Pe de alta parte, si aici este problema pe care vreau s-o semnalez, investitia in sine, fie aceasta la cele mai inalte standarde de calitate si exigenta, oricat de mare, se va dovedi ineficienta in situatia in care calitatea serviciilor nu se ridica nici la standarde minimale.

Am fost, recent, intr-un teambuilding impreuna cu echipa mea. Alegerea n-a fost usoara: paradoxal, fiind intr-un an mai bun decat oricand, nu bugetul ne punea probleme, ci asa numitul “embarras du choix”. Colegii mei mai tineri inclinau catre un city break intr-o capitala europeana, de preferinta la mare. Si as fi fost de acord, daca nu gaseam contravarianta perfecta, si anume un resort de lux aflat intr-o zona pitoreasca si semnificativa a tarii, in care majoritatea celor tineri nu fusesera… Nu pot sa spun cat de mare a fost dezamagirea, cat de mare disonanta intre calitatea facilitatilor de cazare – rezultat al unei investitii colosale, in milioane de euro, frumusetea locurilor – din fericire naturala, deci gratuita – si nivelul foarte slab al serviciilor. Orice era o problema! Servirea mesei dura extrem de mult, desi restaurantul era relativ gol, rata de ocupare fiind sub 30%, iar confuziile cu privire la comanda erau frecvente. La preturi exorbitante, sigur superioare unor locatii asemanatoare din capitalele europene, mi s-a spus ca daca nu comand doua cocktailuri de un anumit fel, nu se va deschide sticla… Enumerarea ar putea continua, insa concluzia este una singura: din pacate, numai existenta resurselor financiare, vezi investitia, nu este o garantie a progresului, a bunului mers al lucrurilor. Mai este nevoie de management eficient, de satisfactia muncii bine facute, de bun simt… Toate acestea tin de potentialul uman care trebuie adus la standarde echivalente investitiei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed