Mai multe cluburi de pe litoral, amendate cu peste 60.000 de lei pentru că nu respectau regulile de distanţare fizică

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că peste 360 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai altor instituţii de control au acţionat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, în vederea prevenirii şi limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din judeţul Constanţa.

Cu acest prilej, poliţiştii au identificat şase societăţi comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor cauzate de pandemie şi au dat opt amenzi în valoare totală de 61.000 de lei.

“În staţiunea Mamaia, poliţiştii au identificat trei societăţi comerciale care nu au luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecţie sanitară şi nu au asigurat ca normele de distanţare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacţiunea fizică cu şi între clienţi”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.

Este vorba despre trei cluburi care au fost amendate cu câte 5.000 de lei fiecare. Ulterior, pentru că nu s-au conformat legislaţiei şi recomandărilor poliţiştilor, două din cele trei cluburi au mai fost sancţionate cu câte 10.000 de lei fiecare. 

De asemenea, în staţiunea Costineşti, poliţiştii au descoperit că în două cluburi nu erau respectate normele de distanţare fizică şi nu era evitată interacţiunea cu şi între clienţi. Unul a fost amendat cu 10.000 de lei, iar celălalt cu 6.000 de lei.  

Tot din acelaşi motiv o terasă din Vama Veche a fost amendată cu 10.000 de lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed