Mănescu despre scrisoarea lui Barosso: Un mesaj echilibrat adresat tuturor actorilor politici

0

„Trebuie precizat că România este un stat membru al UE şi al NATO şi nu poate fi tratată ca o ţară aflată sub monitorizare, Domnul Barosso şi membrii PE, fie că sunt din familia politică a dlui Băsescu, fie că sunt liberali sau socialişti, trebuie să ţină cont de faptul că suntem parteneri egali în această construcţie”, a spus Ramona Mănescu.

 

Ea a precizat că europarlamentarii USL şi oficialii români vor discuta în cadrul UE şi al NATO despre ceea ce se consideră a fi imixtiuni în procesele democratice din România.

 

Ramona Mănescu a subliniat că „scrisoarea este interpretată de o parte a media, favorabilă preşedintelui suspendat, ca o formă de validare a dlui Traian Băsescu, ceea ce nu este cazul”.

 

„Pentru a elimina interpretările partizanilor dlui Traian Băsescu, subliniez că domnul Barosso nu îi solicită domnului Victor Ponta absolut nicio clipă să transmită listele electorale în forma dorită de Traian Băsescu şi PDL, ci listele relevante astfel încât CCR să poată să dea un verdict. Sigur pentru dl Traian Băsescu listele relevante sunt cele care îi convin dumnealui”, a mai spus Ramona Mănescu

 

Ea a afirmat că este posibil ca dl Barroso să nu fi fost informat despre termenul de 31 august dat de CCR pentru a primi listele electorale permanente.

 

Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi-a exprimat vineri ‘îngrijorarea profundă’ privind evoluţiile recente din România legate de validarea de către Curtea Constituţională a referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, precizând – într-o scrisoare adresată premierului Victor Ponta – că este ‘crucial’ ca Guvernul să transmită fără întârziere CCR listele electorale relevante.

 

Oficialul european şi-a exprimat de asemenea ‘preocuparea profundă’ şi faţă de „intensificarea diviziunilor dintre diverşii actori politici din România şi a tonului discursului politic” afişat de partide.