MApN: Mircea Duşa a folosit dintr-o regretabilă eroare titulatura de Legea 256 din 2001

„Referitor la actul normativ la care ministrul Apărării Naţionale a făcut referire în declaraţia de presă susţinută astăzi, 1 august, la Braşov, Biroul de presă al MApN este împuternicit să precizeze că este vorba despre Legea nr. 257 din 2001, privind modul de acţiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian al României. Dintr-o regretabilă eroare a fost folosită titulatura de Legea nr. 256 din 2001”, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de MApN.

 

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a făcut joi, la Braşov, noi precizări cu privire la declaraţiile sale de miercuri de la Piteşti referitoare la avioane care forţează spaţiul aerian românesc fără aprobare de survol.

 

„Fac câteva precizări referitoare la declaraţia de miercuri de la Piteşti, pentru că este o chestiune foarte serioasă, care nu poate fi dusă în derizoriu. Ceea ce precizam miercuri la Piteşti este foarte corect şi este chiar o informaţie publică şi cei care nu cunoaşteţi domeniul, citiţi Legea 256/2001 cu privire la modul de acţiune împotriva aeronavelor care nu se identifică sau care nu au autorizaţie de survol al spaţiului aerian al României”, a spus ministrul Duşa.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed