Marcel Boloş, despre reforma pensiilor: Pensia de care beneficiază să nu fie mai mare decât salariul în plată. Aceste situaţii, chiar dacă o să fiu criticat, sunt de obrăznicie!

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a vorbit despre reforma cerută prin PNRR, privind pensiile speciale, el arătând că prima dintre măsurile care trebuie luate este aducerea în normalitate.

”Pensia de care beneficiază să nu fie mai mare decât salariul în plată. Aceste situaţii, chiar dacă o să fiu criticat, sunt de obrăznicie, nu cred că fac parte dintr-un lucru pe care oamenii să îl considere ca fiind normal. Aceste inginerii, cele existente în sistemul de pensii speciale, puteau fi rezolvate la vremea la care s-au legiferat prin impunerea unui cuantum maxim al pensiei speciale şi nu ajungeam în acest situaţii”, a spus el. 

MInistrul a dat şi alte exemple, şi s-a referit la ”includerea în salariul de bază a unor prime de concediu, a unor sporuri care sunt pe ultima sută de metri date, tot felul de concedii de odihnă neplătite pentru ca în ultima lună, acest salariul să fie baza pentru calcului pensiei speciale şi să ajungi din nou la aceeaşi aberaţie în care pensia este mai mare decât salariul”. 

”Reglementarea bazei de calcul pentru toată lumea la fel, pentru că într-o lege specială ai o modalitate de calcul, în alta ai altă modalitate de calcul. Disciplina aceasta trebuia să o avem mai demult”, a mai spus el. 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed