Maria Grapini a discutat cu oficiali din Republica Coreea despre dezvoltarea turismului

În perioada 20-23 august 2013, Maria Grapini, efectuează o vizită de lucru în Republica Coreea, la invitaţia lui Yoo Jinryong, Ministrul Culturii, Sportului şi Turismului, conform unui comunicat al Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de afaceri şi Turism din Ministerului Economiei, remis vineri.

 

 

Maria Grapini s-a mai întâlnit cu vicepreşedintele Organizaţiei Coreene pentru Turism, Shim Jeong Bo şi cu directorul Departamentului Asia şi Orientul Mijlociu, Steve Yong. În cadrul întâlnirii s-au discutat modalităţiile prin care România şi Coreea ar putea dezvolta o colaborare în domeniul turismului.

 

 

„Este prima mea întâlnire cu un demnitar din Europa de Est. Pot să vă spun că există interes pentru România, ca destinaţie turistică, din partea cetăţenilor coreeni. De asemenea, suntem interesaţi să promovăm Coreea ca destinaţie turistică în România”, a spus, cu acest prilej, Shim Jeong Bo.

 

 

La rândul său, Maria Grapini a promis că va trimite informaţii despre destinaţiile turistice româneşti împreună cu propuneri concrete de colaborare.

 

 

În data de 23 august, Maria Grapini, ministrul Delegat pentru IMM-uri, Mediul de afaceri şi Turism, a participat la un mic dejun de lucru împreună cu Ban Ki-Moon, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu ambasadorii G20 din Coreea. În cadrul întâlnirii s-a discutat statusul Millenium Development Goals.

 

 

Ministru Maria Grapini a mai vizitat Parlamentul Coreean unde a purtat o serie de discuţii cu parlamentari coreeni, după care s-a întâlnit cu Ki-Joung Hong, preşedintele celei mai mari agenţii de turism din Coreea,”Mode Tour”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed