Marile puteri ale lumii s-au aliat împotriva Chinei. Declarație comună

0

Grupul G7, al celor mai industrializate şapte state, a convenit duminică, în ultima zi a summitului din Cornwall, sudul Angliei, asupra unei abordări mai dure în relaţia cu China.

În pasajul respectiv al declaraţiei finale, țările din G7 se angajează să combată practicile comerciale incorecte ale Chinei, problemele acesteia în materie de drepturi ale omului şi reprimarea opoziţiei din Hong Kong, informează Agerpres.
În acelaşi timp, declaraţia evidenţiază un interes comun în ce priveşte cooperarea cu China în provocări globale cum sunt lupta împotriva schimbărilor climatice şi protejarea biodiversităţii.

Acesta este prima dată când liderii G7 îşi exprimă criticile la adresa Chinei atât de explicit într-o declaraţie finală.

Referitor la China, statele G7 vor să ‘continue consultările privind abordări colective la politici necomerciale şi practici care subminează funcţionarea corectă şi transparentă a economiei globale’.

În plus, grupul va ‘promova valorile noastre, inclusiv prin a cere Chinei să respecte drepturile omului şi libertăţile fundamentale, mai ales în relaţie cu Xinjiang şi acele drepturi, libertăţi şi grad înalt de autonomie pentru Hong Kong înscrise în Declaraţia comună chino-britanică şi în Legea fundamentală’.